Candidatul independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru circumscripția uninominală 33, Călin Vieru, dacă ar avea posibilitatea să introducă o nouă prevedere în Constituția Republicii Moldova aceasta ar fi ţine de instituirea monarhiei constituționale. Despre aceasta el a declarat, într-un material, realizat acum șase ani, însă, care, potrivit lui, rămâne actual şi azi.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Călin Vieru a distribuit interviul, cu descrierea: „Fizic, omul Călin VIERU s-a mai schimbat între timp, dar ideile de viață din reportajul de mai jos rămân mereu tinere”.
Totodată, Călin Vieru spus că să fii fiul unui mare poet, nu este ușor.
„Nu este deloc ușor să fii sânge din sângele poetului, carne din carnea poetului, dar până la urmă vorba clasicului: Fiecare pentru sine, croitor de pâine”, a declarat el.
Călin Vieru a dezvăluit că, primii bani i-a câștigat cu tatăl său. „Încă din frageda copilărie, tata mă lua, de fiecare dată, în seara revelionului să colindăm prietenii, rudele și cunoștințele noastre. Acest fapt, mai mult m-a marcat ca o mică afacere, un mic câștig monetar, cât însuși seara și noaptea revelionului”, a dezvăluit Vieru.
Potrivit lui, cel mai mare avantaj al banilor este a te sluji atunci când ai nevoie de ei și de a fi lipsă atunci când nu ai nevoie de ei.
Andriana Cheptine







