[ X ]
Breaking news23 Ianuarie 2019 09:13

Valeriu Ghilețchi, reales în funcția de Președinte al Comisiei din APCE pentru Alegerea Judecătorilor CEDO

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi, a fost reales în funcția de Președinte al Comisiei din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Alegerea Judecătorilor CEDO, transmite TRIBUNA. 

Potrivit unui comunicat de presă, parlamentarii APCE și-au reiterat sprijinul pentru deputatul moldovean, care a deținut această funcție și în sesiunea de anul trecut.

„Vicepreședintele Legislativului de la Chișinău devine, astfel, una dintre cele mai puternice voci la APCE, Valeriu Ghilețchi fiind și unicul deputat moldovean care a deținut această funcție. Parlamentarul a mai condus anterior Comisia pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă, dar a fost ales și în funcția de Vicepreședinte al APCE”, se menționează în comunicat.

De menționat că, la alegerile din 24 februarie, Valeriu Ghilețchi candidează pe Circumscripția Nr. 51 – SUA și Canada. Politicianul a depus deja toate actele de înregistrare la CEC și este candidatul cu cele mai multe semnături depuse, 1000 la număr, având și cele mai multe semnături de la cetățenii din diaspora americană.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...