[ X ]
Important19 Ianuarie 2019 09:00

(INTERVIU) Ion Ceban: Şi în continuare vom fi alături de oameni

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Ceban, liderul fracţiunii PSRM în CMC, s-a referit la rezultatele înregistrate în 2018 şi la planurile de viitor.    

T: Dle Ceban, ce caracteristică aţi da anului 2018?

I.C.: Anul a fost unul destul de greu, căci în 2018 am avut şi alegeri anticipate ale primarului capitalei. Or, se ştie că, în alegeri, apar diferiţi aventurieri politici, care fac declaraţii de iubire alegătorilor, municipiului, promit marea şi sarea, după care dispar. Evident, pe fonul aşa-zisului activism al acestor gălăgioşi pseudo politicieni e mai greu de lucrat pentru soluţionarea problemelor capitalei, dar nu şi imposibil. Împreună cu colegii din fracţiunea socialiştilor, am continuat să ne implementăm consecvent agenda, pe care o avem stabilită încă din 2015 şi până la alegeri, şi în timpul acestora, dar şi după.

T: Ce realizări aţi avut în 2018? 

I.C: La capitolul realizări în plan politic, aş menţiona îndeosebi faptul că ne-am izbăvit în sfârşit de Dorin Chirtoacă, cel care, prin acţiunile sale, a distrus capitala în ultimii 10 ani. Noi am deconspirat constant actele de corupţie, nelegiuirile, birocraţia, protecţionismul, alte fenomene negative ce au marcat activitatea administraţiei lui Dorin Chirtoacă. Şi iată că, în sfârşit, în 2018 am scăpat de el.

Tot la capitolul politic, aş menţiona şi comportamentul lui Andrei Năstase de după alegeri, calificările de rigoare cu privire la campanie și post campanie au fost făcute în repetate rânduri anterior. Încă în alegeri i-am spus că e mincinos, dar au trebuit să treacă câteva luni ca să-i demonstrez acest lucru în judecată. I-am cerut doar un leu, simbolic, prețul real al cuvintelor sale, pentru că nu banii pentru mine contează, ci faptul ca să dovedesc că e mincinos. Andrei Năstase a promis că va lupta pentru interesele chișinăuienilor, dar în toată această perioadă nu a făcut absolut nimic.

Tot la capitolul politic, nu pot trece cu vederea nici interimatul lui Ruslan Codreanu. Noi nu-l recunoaştem şi am declarat acest lucru nu o dată, acum suntem în proces de judecată pe marginea interimatului funcției. Este bine măcar că dl Codreanu nu se amestecă în activitatea CMC, iar Executivul (direcțiile), raportează cu regularitate cum se implementează anumite decizii. Astfel, avem posibilitatea să contribuim la soluţionarea problemelor capitalei.

T: Şi dacă e să ne referim la realizările de alt ordin?

I.C.: Aici aş menţiona că am reuşit: stabilirea unui supliment de 50% la salariul tarifar pentru 2700 de persoane angajați ai instituțiilor de învățămînt timpurii (grădinițe); aprobarea suplimentară a sumei fixe de 500 de lei lunar, începând cu 1 septembrie 2018 pentru angajații sus-menționați; aprobarea compensației lunare în mărime de 70 de lei pentru circulația în transportul public urban pentru 6710 cadre didactice; aprobarea unui adaos de 20% la salariul tarifar de bază pentru 6620 cadre didactice din mun. Chișinău, inclusiv 893 cadre didactice din suburbii; aprobarea compensației lunare în mărime de 70 de lei pentru circulația în transportul public urban pentru 6710 cadre didactice; acordarea medicilor de familie, asistenților medicali ai medicilor de familie la alegere abonamente lunare sau ajutor material în mărime de 70 de lei lunar pentru circulația în transportul public urban, începând cu 1 ianuarie 2019; aprobarea unui adaos lunar de 40% la salariul tarifar pentru angajații din sfera socială; adaosul lunar de 40% la salariul tarifar pentru angajații din sfera culturii. Acestea sunt câteva din realizări, pentru că nu ştiu dacă în acest interviu reuşim să le enumerăm pe toate. Dar tabloul complet îl puteţi vedea în raportul anual cu care am venit public.

T: Ştim că o preocupare a Dvs. în 2018 a fost susţinerea familiilor social-vulnerabile. Ce aţi reuşit din acest punct de vedere? 

I.C: În primul rând, aici aş menţiona aprobarea regulamentului privind crearea Serviciul social de suport monetar familiilor/persoanelor defavorizate; modificarea regulamentul privind protezarea dentară prin care s-a majorat venitul pentru o persoană, care solicită protezare dentară de la 2000 la 3000 lei, iar costul unei proceduri de protezare s-a mărit de la 3500 la 5000 lei; aprobarea regulamentului privind modalitatea scutirii pensionarilor, invalizilor, familiilor social-vulnerabile de plata surplusurilor de apă, indicate în facturi; modificarea regulamentului pentru acordarea prânzurilor gratuite în cantine – venitul pentru o persoană s-a mărit de la 2000 lei la 3000 lei, dar s-a mărit şi numărul persoanelor care se pot alimenta pentru fiecare zi de la 700 la 1200 etc. Acestea sunt doar câteva exemple, dar, repet, tabloul complet al acţiunilor noastre, poate fi văzut în raportul nostru anual.

T: În campania electorală, aţi vorbit deseori despre persoanele cu nevoi speciale… 

I.C.: Iarăşi, mă voi limita doar la câteva exemple: pentru invalizii de gr.1(cu dizabilitate severă, atât maturi, cât și copii) au fost aprobate 900 de unități de asistenți personali cu salariu lunar 1500-2000 lei şi cu carnet de muncă; a fost creat serviciul de asistenţă socială comunitară și aprobate suplimentar 140 de unități de personal (97 de asistenți personali pentru angajarea mamelor care au la întreţinere copii cu dizabilități severe și 43 de unități de asistenți sociali pentru monitorizarea tuturor activităților, identificarea copiilor străzii, etc.); a fost aprobată procurarea și instalarea ascensoarelor pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la cărucior (au fost instalate 12 ascensoare în asoțiațiile medicale teritoriale Centru, Botanica, Ciocana); au fost alocate surse suplimentare pentru instalarea unui ascensor în incinta Primăriei, dar din cauza procedurilor birocratice (achiziții, decizii cu privire la locul unde să fie amplasat) acest lucru nu a fost posibil pe parcursul anului 2018; la inițiativa fracțiunii socialiștilor, a fost modificat Regulamentul cu privire la modalitatea de asigurare cu dispozitive medicale, non-medicale și servicii de protezare oculară, unde s-au inclus și persoanele cu dizabilitate medie (în total 821 persoane au beneficiat de termometre, 702 tonometre, 600 de persoane au primit bastoane speciale) etc.

T: O altă prioritate declarată de Dvs. a fost ajutorul pentru pensionari. Cum stau lucrurile din acest punct de vedere?

I.C.: Aici aş menţiona: alocarea surselor financiare de Paști; aprobarea ajutorul material unic în mărimea de 100 de lei pentru sărbătorile de iarnă pentru 70 mii de pensionari; modificarea regulamentului privind stabilirea compensației pentru călătorii la transportul urban și suburban pentru persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilitate medie (gr.3) în raza mun. Chișinău (70 de lei sau abonamente); mărirea venitului lunar, de la 2000 lei la 3000 lei, inclusiv și pentru foștii pensionari ai ministerelor de forță (cu pensia până la 3000 lei) – anual beneficiază de această compensație peste 70 de mii de persoane etc.

T: Aveţi careva realizări şi la capitolul infrastructură? Vă întreb pentru că aceasta e una dintre cele mai mari probleme ale capitalei. 

I.C.: Vă voi da câteva exemple: instalarea, în premieră, în cadrul programului cu destinație specială, în curțile blocurilor de locuit a 110 terenuri de joacă noi pe parcursul anului 2018; instalarea în curțile blocurilor de locuit a 70 de terenuri sportive pe parcursul anului 2018; restabilirea în curțile blocurilor de locuit a iluminatului public – 110 curți de blocuri; restabilirea iluminatului public la peste 250 de treceri de pietoni de la începutul programului (inițiat în 2017); instalarea, în cadrul programului cu destinație specială, în curțile blocurilor de locuit a 600 de bănci noi; reabilitarea, în curțile blocurilor de locuit, a căilor de acces, trotuarelor și bordurilor în zeci de curți etc.

T: Care e situaţia la capitolul lupta cu construcţiile ilegale? Ştim că şi aceasta e o prioritate declarată a Dvs.

I.C.: În 2018 am continuat lupta cu construcţiile ilegale – avem sute de adresări semnate de consilierii PSRM în diferite instanțe, inclusiv cele de judecată, ce vizează cele mai discutate adrese, zeci de construcții au fost oprite inclusiv prin intermediul instrumentariului oferit de cadrul audierilor publice.

Despre înstrăinarea terenurilor municipale, aş menţiona că zeci de tentative au fost blocate doar în acest an. Am insistat și s-a aprobat desfășurarea licitațiilor funciare. Procedura de licitații în acest sens este în proces.

T: Ce planuri de viitor aveţi?

I.C.: Împreună cu colegii, şi în continuare vom fi alături de oameni, şi în continuare ne vom implica pentru soluţionarea problemelor, pentru că numai aşa vom ajunge să trăim într-o capitală cu adevărat modernă, cu un înalt nivel de prosperitate.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...