[ X ]
Exclusiv18 Ianuarie 2019 09:00

(ACUM UN AN) Adresarea Preşedinţiei la SIS 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 18 ianuarie 2018. 

Acţiune de comemorare a PL şi PLDM  

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Liberal (PL) au depus flori la mormântul poetului Grigore Vieru. Astfel, liberal-democrații și liberalii au marcat nouă ani de la trecerea în neființă a marelui poet național.

Adresarea Preşedinţiei la SIS 

Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale al șefului statului, reprezentant în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, Maxim Lebedinschi, s-a adresat directorului Serviului de Informații și Securitate (SIS), Vitalie Pîrlog, după ce, Președintele raionului Ialoveni, ex-deputatul Anatolie Dimitriu, a semnat și a publicat o dispoziție, potrivit căreia activitățile educative și cultural-sportive cu caracter de masă vor fi organizate în 2018 sub genericul „Anul 2018 – Centenarul Unirii”.

Şedința Comisiei pentru Situații Excepționale

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în legătură cu situația meteo nefavorabilă. Premierul a solicitat structurilor responsabile să se mobilizeze maximal, pentru a acționa prompt în cazul unor situații de urgență.

Lansarea proiectului „Modernizarea Serviciilor Guvernamentale”

Guvernul R. Moldova, în comun cu Banca Mondială, a lansat, proiectul „Modernizarea Serviciilor Guvernamentale”. În debutul evenimentului, Premierul Pavel Filip a menționat că, acest proiect este o continuitate a proiectului de e – Transformare a Guvernării.

Întrevederea lui Igor Dodon cu Farit Muhametşin

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Farit Muhametşin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

Discuţia Preşedintelui cu Veaceslav Manolachi

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, președintele sportului universitar din Moldova, Veaceslav Manolachi. În cadrul discuțiilor, a fost luată decizia ca pe parcursul anului 2017, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, să fie organizate pe tot teritoriul țării, mai multe competiții sportive, precum și diverse conferințe științifice, congrese, seminare la această temă.

Întrevederea lui Igor Dodon cu Alexandru Burian

Preşedintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Președintele Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare, Alexandru Burian. În cadrul dialogului, șeful statului a fost informat despre situația dificilă în care se afla această importantă instituție, responsabilă pentru certificarea instituțiilor de cercetare-dezvoltare, evaluarea și atestarea cadrelor științifice și științifico-didactice de înaltă calificare.

Ambasadorul azer la Preşedinţie  

Preşedintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Dursun oglu Osmanov. În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la politica internă și externă, situația curentă din Moldova și relațiile bilaterale moldo-azere.

Discuţia lui Iurie Leancă cu ambasadorii 

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene cu reşedinţa la Chişinău.

O nouă ședința a Comisiei pentru Situații Excepționale

Evoluțiile privind gestionarea situației create de condițiile meteo nefavorabile au fost analizate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de Premierul Pavel Filip.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...