Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, cap de listă al Blocului electoral ACUM, dar și candidat în circumscripția 50 la Vest de Republica Moldova, a fost întrebată, într-un interviu pentru europalibera.org, de ce consideră că este cea mai indicată să atragă voturile din diasporă.
„Pentru că în situația în care am participat la alegerile prezidențiale și am fost expusă mai mult decât alți oameni, inclusiv oameni din diasporă, și sunt foarte mulți oameni merituoși acolo, în diasporă, eu, datorită faptului că am participat în campania prezidențială, sunt mai cunoscută și credem noi că putem să mobilizăm astfel un număr mai mare de oameni la vot. Cum spuneam, diferența poate fi de câteva mandate, de poate cinci sau chiar șase mandate, dacă diaspora va ieși într-un număr mare la vot”, a declarat Sandu, citată de TRIBUNA.
Totodată, fiind întrebată, dacă în bateria sa a rămas suficientă încărcătură de la prezidențiale, or altul ar începe de la zero, Maia Sandu a răspuns: „Corect!”.
Andriana Cheptine







