De rând cu mai multe acţiuni „de contrapunere”, în 2018 am asistat la poziţionări în perspectiva alegerilor parlamentare din 2019. Despre aceasta se menţionează într-o analiză politică realizată de portalul TRIBUNA.
„Astfel, pe lângă proiectele sociale implementate, guvernarea a recurs la ample remanieri guvernamentale (de două ori), dar şi a încercat să slăbească poziţiile adversarilor săi. În timp ce suspenda Preşedintele cu scopul de a-i diminua autoritatea şi rating-ul, încerca discreditarea forţelor pro-europene (în special în baza scandalului legat de activitatea fundaţiei „Open Dialog”). Răspunzând acuzaţiilor puterii şi organizând proteste, dreapta pro-europeană a făcut mai multe tentative să se consolideze, reuşind în final constituirea blocului ACUM”, se spune în materialul citat.
Potrivit autorului, „de cealaltă parte, socialiştii au trecut printr-un amplu proces intern de selectare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare, dar şi de evaluare a potenţialului pe care pot miza”. „Socialiştii au fost mobilizaţi nu doar de lupta cu puterea, dar şi de creşterea atestată de unele sondaje a Partidului „Şor”, care tot electoratul de stânga îl ţinteşte. Acest partid, la rândul său, a fost destul de activ în 2018, încercând să impună o pronunţată agendă socială”, notează sursa.
Autorul susţine că, „către finele anului, scena politică a Republicii Moldova arată ca o tablă de şah după ore lungi de dispută aprigă”. „Iar modul în care sunt amplasate figurile, duc la gândul că momentul în care unul din jucători va declara „mat” era foarte aproape. Întrebarea era: Cine o va face? Partidul Socialiştilor? Partidul Democrat? Blocul electoral ACUM? Iar răspunsul urmează să-l dea anul 2019….”, se mai spune în material.
Notă: Varianta integrală a analizei politice poate fi accesată aici.
Cristina Pendea







