[ X ]
Exclusiv12 Decembrie 2018 09:00

(ACUM UN AN) Recursul depus de Vlad Filat – respins 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 decembrie 2017. 

Recursul depus de Vlad Filat – respins 

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins, drept inadmisibil, recursul în anulare declarat de ex-Premierul Vladimir Filat. Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa a declarat că clientul său se va adresa la CEDO.

Un nou deputat 

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inițiat procedura de validare a unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova – Aliona Babiuc, aleasă pe lista  Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). În aceeaşi zi, PCRM a anunțat că, anterior Aliona Babiuc fusese exclusă din PCRM şi, prin urmare, nu va reprezenta partidul în Parlament.

Andrian Candu la Londra 

Șefii și reprezentanți ai organizațiilor internaționale care promovează și susțin politici și proiecte pentru siguranța rutieră s-au întâlnit la Londra, pentru a discuta Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă privind Siguranța Rutieră. La conferința organizată în sediul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare din capitala Marii Britanii, a participat și Președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Sondajul IMAS 

Compania IMAS a făcut publice rezultatele unui sondaj, realizat la comanda Partidului Democrat din Moldova (PDM). Acestea au arătat că, dacă s-ar fi organizat alegeri parlamentare anticipate, în Parlament ar fi acces: PSRM – 24,7%, PAS – 16,3%,  PDM – 12,4% și Platforma DA – 6,4.

Raportul Preşedintelui 

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezentat raportul de activitate în primul an de mandat, precizând că acesta a fost un an complicat, dar şi că s-au înregistrat unele rezultate bune.

O nouă condamnare pentru Veaceslav Platon

Ex-deputatul Veaceslav Platon a fost condamnat la încă 12 ani de închisoare, după ce anterior fusese condamnat la 18 ani privaţiune de libertate. În cel de-al doilea a fost condamnat pentru tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere activă.

Permisiune pentru Dorin Chirtoacă

Magistratul Alexandru Negru a decis să-i permită primarului suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă să iasă din ţară pentru câteva zile pentru a participa la funeraliile Regelui Mihai.

Deputaţi din RM în Duma de Stat 

În incinta Dumei de Stat a Federației Ruse a avut loc ședința Grupului Interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia. Din partea Dumei de Stat a Rusiei, la ședință a participat conducătorul grupului de prietenie, Piotr Tolstoi. Din partea Parlamentului RM – conducătorul grupului, Zinaida Greceanîi.

Sursa: Almanahul politic 2017  

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...