[ X ]
Breaking news11 Decembrie 2018 11:00

Reacția președintelui de onoare al PL, după anunțul privind plecarea lui Valeriu Munteanu din partid!

Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a venit cu o reacție, după ce vicepreședintele formațiunii, Valeriu Munteanu, a anunțat că pleacă din partid și că va susține blocul „ACUM”.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Mihai Ghimpu a scris: „Valeriu totuși ești un mincinos, Dorin are dreptate”.

„Repet încă o dată, la Consiliu tu ai vorbit primul, iar eu ultimul. Și atunci spune-mi te rog, cine a vrut să influențeze membrii Consiliului, eu sau tu. Și a doua întrebare, de ce crezi că Membrii Consiliului n-au ținut cont de ce ai apus tu, iar în final tu ai propus să nu participăm în alegerile din Februarie. Despre participarea pe lista ACUM NICI NU S-A DISCUTAT, de aceea Președintele Dorin Chirtoacă are dreptate în ceea ce a spus. Atât pentru acest moment. Apropo, de poliție, poliția nu-i la Lucinschi”, a reacționat Ghimpu.

De menționat că, ieri-seara, Mihai Ghimpu a scris, pe o rețea de socializare, că, iarăși, este o situație, când un membru de partid nu vrea să se conformeze deciziei Consiliului Republican, unde a avut timp și posibilitate să-și expună argumentele sale în fața colegilor.

Notă: Declarația integrală a lui Mihai Ghimpu enunțată ieri-seara, înainte de a fi făcut anunțul lui Valeriu Munteanu, o puteți citi Aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...