Nicolai Grigorișin, primarul municipiului Bălți, este laureat al premiilor TRIBUNA – 2018. El s-a învrednicit de Premiul „Surpriza politică a anului 2018”.
„Pentru mine este o noutate plăcută, deși, să fiu sincer, nu mă consider politician. Câteodată sunt nevoit să mă ocup de politică, pentru că, știți cum e: poți să nu te interesezi de politică, dar ea oricum se va interesa de tine. Să înțeleg că premiul „Surpriza politică a anului 2018” mi-a fost oferit pentru câștigul în alegerile locale din primul tur. Da, alegerile mereu sunt politică. Acel câștig a avut o sumedenie de motive obiective și fără a fi inventate, care nu au nici o legătură cu tehnologiile de campanie. Principalul motiv a fost ideologia echipei „Partidul Nostru” în Bălți, care a demonstrat că orașul poate fi dezvoltat, fără să furi din buget. Înainte de noi, se considera că în sistemul moldovenesc nu este posibil, și managerii de PR ai partidelor de la guvernare chiar promovează un mesaj secret: iată sunt câțiva lideri, care fură, dar mai fac câte ceva sau se împart. Oamenilor nu le sunt aproape asemenea metode. Ratingul nostru în Bălți este o confirmare acestui fapt. Necesitatea demnității pentru om este una de bază. Este important nu doar ce se face, dar și cine și cum face. De asta, apropo, depinde și stabilitatea schimbării. Multe realizări în Moldova au avut efect invers. Noi ne străduim să ne dezvoltăm stabil și, iată de ce, facem totul cinstit”, a spus Nicolai Grigorișin.
Nicolai Grigorișin a primit tradiţionala statuetă în formă de tribună, confecţionată la comanda specială a portalului nostru; noua carte a lui Igor Volniţchi „Şoaptele Planetei M”; cărţile scriitorilor azeri: „Berbecul alb, berbecul negru” de Anar şi „Capul” de Elcin (puse la dispoziţie de Congresul Azerilor din RM), dar și cartea „Homo Aggressivus: De ce nu se opresc războaiele și violența” de Dorian Furtună.
De asemenea, de la partenerul nostru, a primit vinul „Granovia”. „Încă din timpurile romane, dar acum mai bine ca niciodată, Moldova produce vinurile excepționale, din cele mai bune soiuri locale de struguri și din varietățile franceze. Granovia Wines are ca obiectiv să aducă iubitorilor de vin de pe mapamond, vinurile Moldovei de clasă mondială”, menționează partenerul nostru.
Și de la partenerul „Mileştii Mici” – vinul „Codru”. „Produs prin cupajarea vinurilor Cabernet-Sauvignon-75% și Merlot-25%. Vinul posedă o culoare rubinie, cu nuanțe cărămizii. Gustul plin, catifelat și foarte bogat se combină cu gulașurile consistente, cu carne de căprioară și rulade coapte din carne și cașcaval. În doze mici, vinul se servește pentru stimularea circulației sangvine și pentru ridicarea tonusului”, menționează partenerul.
Cristina Parfeni














