[ X ]
Breaking news5 Decembrie 2018 13:26

Tudor Ulianovschi va participa la Reuniunea ministerială a OSCE de la Milano

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, va participa la reuniunea anuală a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care se va desfăşura în perioada 6 – 7 decembrie curent,  în orașul  Milano, Italia, sub egida preşedinţiei italiene a acestei organizaţii.

În cadrul reuniunii şefii diplomaţiilor celor 57 de state participante vor discuta despre evoluţiile care s-au produs în acest an în domeniul securităţii în arealul OSCE şi vor efectua un schimb de opinii pe chestiunile actuale de pe agenda organizaţiei.

O atenţie sporită va fi acordată modalităţilor de consolidare a cooperării prin revitalizarea „spiritului de la Helsinki” pentru a face faţă noilor sfidări la adresa securităţii statelor participante şi edificarea unui spaţiu comun de securitate şi cooperare.  În cadrul dezbaterilor, Ministrul Tudor Ulianovschi va prezenta problemele de securitate cu care se confruntă ţara noastră.

În marja forumului OSCE de la Milano, Ministrul Tudor Ulianovschi va prezida  reuniunea statelor GUAM, precum  şi Forumul în formatul ”GUAM+Canada”. Agenda de lucru al șefului diplomației moldovenești în Italia include și o serie de întrevederi bilaterale cu omologii din alte state.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...