[ X ]
Breaking news20 Noiembrie 2018 10:50

Detalii despre deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și Ambasadorul Irlandei în Republica Moldova, cu reședinţa la București, Derek Feely, în cadrul întrevederii de la MAEIE au salutat deciziile guvernelor de la Chișinău și de la Dublin de a intensifica relațiile bilaterale prin intermediul instituirii reprezentanțelor diplomatice în cele două capitale, transmite TRIBUNA.

În opinia interlocutorilor, deschiderea reprezentanților diplomatice va permite nu doar intensificarea dialogului politic, relațiilor comercial-economice, culturale sau de alt ordin, dar și stabilirea unui contact direct cu diaspora, facilita soluționarea problemelor de ordin consular al cetățenilor, etc.

„În cadrul dialogului a fost convenită lansarea cât mai curând posibilă a procedurilor diplomatice și logistice pentru deschiderea Ambasadei la începutul anului 2019”, se spune într-un comunicat de presă al ministerului.

Ambasadorul Feely a subliniat importanța intensificării contactelor interumane pe diverse filiere, inaugurarea Ambasadei Republicii Moldova la Dublin și a Consulatului Onorific al Irlandei la Chișinău fiind, astfel, un element indispensabil în realizarea obiectivului comun de a valorifica pe deplin potențialul cooperării moldo-irlandeze.

Șeful diplomației moldovenești a apreciat înalt contribuția constantă a Republicii Irlanda la dezvoltarea țării noastre, care are loc prin intermediul proiectelor de asistență socială și umanitară. Ministrul Tudor Ulianovschi a accentuat că deschiderea consulatului onorific al Irlandei la Chișinău va fortifica susținerea de care se bucură țara noastră din partea poporului irlandez și va contribui la diversificarea cooperării bilaterale, prin facilitarea contactelor între reprezentanții mediului de afaceri, atragerea investițiilor și familiarizarea antreprenorilor irlandezi cu potențialul economic al Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...