Partidul Unității Naționale (PUN) urmează să stabilească dacă va participa sau nu la alegerile parlamentare, stabilite pentru data de 24 februarie 2019. Declarația a fost făcută de către Președintele executiv al PUN, Anatol Șalaru, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
După cum informează TRIBUNA, Anatol Șalaru a declarat că una dintre opțiuni este ca ei să nu participe la alegeri, dar să sprijine alianța PAS-PPDA.
„Să-i sprijinim, pentru că pentru noi nu este important să avem 3 deputați în Parlament, dar e important ca PSRM să nu câștige aceste alegeri parlamentare, iar actuala guvernare să nu revină. Pentru a atinge acest scop sunt bune toate mijloacele. Nu am exclus că nu vom participa. Nu este o decizie finală, vom stabili împreună cu Președintele Băsescu, săptămâna viitoare, dar acum există pericolul ca PSRM să preia guvernarea. Atunci, 1 deputat sau 2, 3 și chiar 5 unioniști e egal cu zero, nu are nici o importanță, fiindcă tribuna parlamentară nu va conta foarte mult. Pentru noi e important ca să nu admitem ca PSRM să preia guvernarea. Pentru aceasta, oamenii politici acționează în consecință, renunță la ambițiile proprii pentru a atinge alt scop”, a conchis Șalaru.
Precizăm că, Traian Băsescu este președinte de onoare al PUN.
Andriana Cheptine







