[ X ]
Exclusiv5 Noiembrie 2018 15:00

Cum s-au prezentat actorii politici din Moldova la capitolul activism în luna octombrie 

În cadrul unui clasament convenţional TRIBUNA analizează cum s-au prezentat actorii politici din Moldova la capitolul activism în luna octombrie.

Pe primul loc este Preşedintele Igor Dodon. „Şeful statului a avut în luna octombrie 37 de evenimente şi acţiuni publice, păstrând acelaşi tempou de activitate ca şi în lunile precedente. Fidel ritmului pe care şi l-a impus, Preşedintele continua să aibă o medie de peste un eveniment pe zi”, notează sursa.

Pe locul doi este Partidul Socialiştilor, „care s-a activizat simţitor mai ales pe seama campaniei de desemnare a candidaţilor săi pentru circumscripţiile uninominale, dar şi pe seama protestelor pe care le organizează în raioane”. În total, PSRM a avut în octombrie 33 de evenimente şi acţiuni publice.

Pe locul trei este Premierul Pavel Filip. „Doar un pas îl desparte pe Premierul Pavel Filip de poziţia a doua – el este pe poziţia a treia cu 32 de evenimente şi acţiuni publice. Totodată, trebuie de menţionat că în octombrie Premierul a menţinut tempoul său obişnuit de activitate”, se spune în materialul citat.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...