[ X ]
Exclusiv24 Octombrie 2018 09:00

(ACUM UN AN) Un nou ministru al Apărării 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 24 octombrie 2017. 

Şedinţă dedicată circumscripţiilor 

Comisia Națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente s-a întrunit în ședință. Membrii Comisiei au analizat propunerile anterioare de constituire a circumscripțiilor în privința delimitării numărului de alegători.

Un nou ministru al Apărării 

Noul ministru al Apărării, Eugen Sturza, a depus jurământul. La eveniment au participat Premierul Pavel Filip și Președintele interimar al Republicii Moldova, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a semnat decretul de numire în funcție a ministrului. Ulterior, Andrian Candu l-a prezentat efectivului militar pe ministrul Apărării, Eugen Sturza.

Deciziile CEC privind referendumul 

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat modele a două documente electorale pentru referendumul local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din data de 19 noiembrie 2017 – certificatul pentru drept de vot și invitația la votare.

Briefing-ul lui Vladimir Voronin

În cadrul unui briefing de presă, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a spus cum partidul va sărbători 100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.

Şedinţa săptămânală a PDM 

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a discutat, în cadrul ședinței săptămânale a formațiunii, o practică existentă în mai multe state – cea de a monitoriza eficiența funcționarilor. De asemenea, s-a decis ca, în fiecare luni, pe lângă deputați, să meargă în teritoriu și miniștrii, dar şi secretarii generali și secretarii de stat „pentru discuții, pentru a vedea problemele reale cu care se confruntă cetățenii RM”.

Şedinţa CMC – eşuată 

Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a fost amânată din cauza lipsei de cvorum. La ședință s-au prezentat doar 20 de consilieri.

Vizita şi întrevederile lui Frank Heemskerk

Directorul executiv al Băncii Mondiale pentru Moldova, Frank Heemskerk a efectuat o vizită la Chişinău. El a avut întrevederi cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu Premierul Pavel Filip şi cu Speakerul Andrian Candu.

Întâlnirile liberalilor cu alegătorii

În cadrul campaniei pentru referendumul din 19 noiembrie 2017 de demitere a Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, mai mulţi reprezentanţi ai PL au avut întâlniri cu alegătorii: Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, s-a întâlnit cu colectivul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” din sectorul Râșcani și cu profesorii și elevii cu drept de vot ai Liceului Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani; Valeriu Munteanu, vicepreședintele PL, a participat la o întâlnire cu profesorii și studenții Universității de Stat de Educație Fizică și Sport; deputatul PL, Ștefan Vlas le-a vorbit profesorilor și elevilor Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, din sectorul Botanica.

Sursa: Almanah politic – 2017 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...