În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele grupului parlamentar al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Simion Grișciuc a fost întrebat: Dle. Grișciuc, ce va făcut să acceptați funcția de președinte al grupului parlamentar PPEM?
„Grupul PPEM este alcătuit din deputați iluștri, care au reușit să se manifeste ca lideri atât în activitatea parlamentară, cât și în cea de până la obținerea funcției elective. Deci, fiecare dintre noi poate și merita să dețină șefia grupului. Ținând cont de gradul de absorbție a timpului pentru activitatea de zi cu zi, mai mulți colegi nu reușesc fizic să combine, inclusiv această funcție și s-a decis să fiu ales eu în calitate de președinte”, a spus el.
Întrebat care vor fi primele sale acțiuni în această nouă funcție, Simion Grişciuc a răspuns: „Îndată după concediu, voi convoca colegii în ședință, pentru a stabili obiectivele pentru ultima sesiune și pentru finalizarea mandatului. Bănuiesc că va fi o perioadă deloc ușoară, dacă luăm în calcul că suntem în plină „febră” electorală și, respectiv, următoarele acțiuni vor reieşi din analiza și planul de acțiuni pe care îl vom elabora şi aproba”.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.
Andriana Cheptine







