[ X ]
Exclusiv4 Iulie 2018 09:00

(ACUM UN AN) PE a votat acordarea asistenţei financiare RM 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 iulie 2017.  

Numiri şi eliberări din funcţii la Guvern 

Cabinetul de miniștri l-a eliberat pe Valeriu Dodiță din funcția șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, în aceiași funcție fiind numit Corneliu Vasilachi. Totodată, a fost eliberat Mihail Gărgăun din funcția de șef adjunct al oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, în aceiași funcție fiind numit Dumitru Munteanu.

Ion Bodrug – reţinut 

Șeful Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug, vicepreşedinte al organizaţiei teritoriale Bălţi a PDM, a fost reținut în urma perchezițiilor, fiind vorba de un dosar privind achiziționarea cu încălcări a autospecialelor pentru colectarea deșeurilor.

Şedința săptămânală a PDM 

În cadrul ședinței săptămânale a PDM, a fost discutată amănunțit reforma Guvernului, care fusese votată în prima lectură de către deputați cu câteva zile mai înainte. Totodată, s-a discutat despre Foaia de parcurs privind acțiunile din continuare ale guvernării.

Conferinţa Alinei Zotea şi a lui Robert Lugar

În cadrul unei conferințe de presă comune, Robert Lugar, Președintele Grupului de prietenie dintre Austria și R. Moldova, şi Alina Zotea, Președintele Grupului de prietenie dintre Republica Moldova și Austria, s-au referit la relaţiile dintre cele două ţări. Conferinţa a fost prilejuită de vizita unei delegaţii austriece la Chişinău. În aceeaşi zi, delegaţia austriacă a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Adrian Talmaci – secretar interimar al CMC

Consilierii din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) l-au ales pe Adrian Talmaci, care până atunci a deținut funcția de secretar al Preturii sec. Râșcani, în calitate de secretar interimar al CMC.

PE a votat acordarea asistenţei financiare RM 

Parlamentul European a dat votul de principiu pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro Republicii Moldova. Pentru au votat 575 de europarlamentari, 76 au votat împotrivă, 46 de eurodeputaţi s-au abţinut.

Ilan Şor a revenit la Primăria Orhei 

Eliberat din arest până la pronunţarea unei sentinţe definitive în dosarul Băncii de Economii, Primarul de Orhei, liderul Partidului Şor, Ilan Sor a revenit la Primăria Orhei, după care a mers în inspecţie prin oraş şi a discutat cu cetăţenii.

Decizia CA în cazul lui Veaceslav Ceban

Curtea de Apel Chişinău a respins recursul avocatului fostului viceministru al Afacerilor  Interne, Veaceslav Ceban, stabilind că acesta rămâne în arest pentru 30 de zile.

Proteste la Comrat 

La Comrat au avut loc proteste în care s-a cerut demisia membrilor Adunării Populare a Găgăuziei, care, deși au fost aleși ca independenți, ulterior au aderat la Partidul Democrat.

Şedinţa Consiliului Coaliţiei 

Consiliul Coaliţiei de guvernare a discutat şi aprobat Foaia de parcurs ce prevedea acţiunile guvernării pentru a doua jumătate a anului 2017.

Şedinţa CGIE 

Evoluțiile înregistrate în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, precum și concluziile discuțiilor purtate cu oficialii europeni în acea perioadă au fost prezentate în cadrul ședinței  Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană (CGIE), prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip.

Sursa: Almanahul politic 2017 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...