[ X ]
Breaking news27 Iunie 2018 12:12

Mesajul oficialilor europeni Federica Mogherini și Johannes Hahn pentru autoritățile de la Chișinău

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, și Johannes Hahn, Comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, au lansat o declarație comună în privința nevalidării alegerilor primarului capitalei Republicii Moldova.

După cum comunică TRIBUNA, oficialii menționează că decizia netransparentă de invalidare a alegerilor din Chișinău, confirmată de Curtea Supremă de Justiției, privează locuitorii capitalei RM de primarul ales, în mod democratic – Andrei Năstase, care a câștigat majoritatea în scrutinul din 3 iunie.

„Decizia subminează încrederea cetățenilor Moldovei în instituțiile de stat. De menționat că, niciunul dintre participanții procesului electoral nu a cerut anularea alegerilor.

Justiția independentă, liberă de orice presiune politică, care conduce într-un mod transparent, precum și alegerile credibile, incluzive și transparente la toate nivelurile sunt pilonii oricărei democrații. Respectul pentru valorile democratice și pentru principiile legii sunt, de asemenea, inima relației UE-RM, așa cum arată Acordul de Asociere.

Uniunea Europeană așteaptă ca autoritățile din Moldova să garanteze independența justiției, aliniindu-se la angajamentele internaționale – drept un principiu-cheie al legii, un element crucial al democrației și o așteptare pe termen lung a cetățenilor moldoveni.

În final, menționăm că, așteptăm ca autoritățile moldovenești să ia măsurile de rigoare pentru a asigura ca rezultatele alegerilor primarului de Chișinău – care au fost recunoscute și de observatorii naționali și internaționali și au reflectat voința cetățenilor – sunt respectate”, mai spun oficialii în declarația lor.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...