TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 8 iunie 2017.
Aprobarea noii Legi cu privire la Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat noua Lege cu privire la Guvern, care prevedea reducerea numărului de ministere de la 16 la 9, dar şi reducerea numărului de birouri şi agenţii.
Conferinţa Marinei Tauber
Vicepreședintele Partidului Șor, Marina Tauber, a făcut publică, în cadrul unei conferințe de presă, prima reacție a deputaților din cadrul Parlamentului European cu privire la arestul și situația în care se afla Președintele Partidului Șor, Ilan Șor.
Un nou eşec
O nouă ședință a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a eşuat, deoarece la ea au fost prezenți doar consilierii socialiști, un consilier din partea fracțiunii Partidului Comuniștilor din R. Moldova și un consilier neafiliat.
Igor Dodon – la o importantă şedinţă
În vederea punerii în aplicare a Memorandumului de cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova, la Chișinău, a avut loc prima ședință a grupului de lucru. Şedința a fost deschisă cu un mesaj de salut din partea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
Vizita Preşedintelui la Şcoala Sportivă Specializată nr. 4
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a întreprins o vizită de lucru la Şcoala Sportivă Specializată nr. 4 de polo pe apă „Gheorghe Osipov”, din Chișinău, unde s-a familiarizat cu procesul de pregătire sportivă a tinerilor.
Întrevederea Zinaidei Greceanâi cu Dmitri Medvedev
La Moscova a avut loc întrevederea Președintelui Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanâi cu Prim-ministrul Federației Ruse, Președintele partidului politic „Edinaia Rossia”. Cei doi au semnat acordul de cooperare între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul „Edinaia Rossia”.
Întrevederea lui Pavel Filip cu Lee Yang-goo
Prim-ministrul Pavel Filip l-a primit pe Ambasadorul Republicii Coreea acreditat în Republica Moldova, Lee Yang-goo, cu reşedinţa la Kiev. Părţile au discutat acţiunile prioritare în contextul celebrării aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-coreene.
Sursa: Almanahul Politic 2017







