Anul 2005, când pe fonul tensiunilor dintre Moldova şi Rusia, forţele pro-ruse au acumulat în alegerile parlamentare doar circa 8% din voturile alegătorilor, a oferit o lecţie de care acum ţin cont şi autorităţile RM, dar şi Rusia. Este concluzia ce se conţine într-o analiză politică a portalului TRIBUNA, în care se menţionează că nu este exclus că un scop urmărit de autorităţile RM este să provoace Rusia la atacuri dure, determinând astfel o dezamăgire a electoratului pro-rus din Moldova şi, în consecinţă, reducerea şanselor forţelor pro-ruse în alegeri.
„Probabil, nu doar actuala guvernare a RM a făcut concluziile de rigoare în baza exemplului anului 2005, ci şi Rusia. Astfel, Rusia încearcă să evite pe cât e posibil răspunsurile la unele acţiuni ale Chişinăului şi acest lucru se vede cu ochiul liber. De asemenea, Rusia răspunde doar atunci când acest lucru e absolut necesar, iar răspunsul său e unul strict simetric, fără a se exagera cu durităţi aşa cum era anterior. Mai mult ca atât, a suferit modificări şi „discursul” Rusiei în raport cu Moldova: Kremlinul practic nu foloseşte deloc termenul Republica Moldova în context negativ, preferând să-l înlocuiască cu „autorităţile Moldovei”. Deci, Rusia dă clar de înţeles cine e oponentul său şi cu cine are „conturi de reglat” – autorităţile RM, nu republica, în general”, notează sursa.
În analiză se menţionează că „un alt element important – de fiecare dată când Rusia are ceva de „reproşat” autorităţilor RM, imediat încearcă să „compenseze” pe cealaltă parte, scoţând în prim plan buna relaţie şi buna colaborare cu Preşedintele Igor Dodon”. „Şi mai important este alt aspect – pentru a reduce din tensiunile relaţiei pe care o are cu autorităţile RM, Rusia vine şi cu „compensaţii” sub forma reluării unor exporturi de produse moldoveneşti sau ameliorării situaţiei migranţilor moldoveni din Rusia (lucruri despre care de fiecare dată anunţă Preşedintele Dodon)”, se spune în material.
„Deci, putem concluziona că Rusia a învăţat lecţia anului 2005 şi acum face tot posibilul ca proasta relaţie pe care o are cu autorităţile moldoveneşti să nu-i afecteze imaginea în ochii alegătorilor pro-ruşi din Moldova, iar aceasta să nu afecteze şansele electorale ale taberei considerate pro-est din RM. E un moment foarte important care poate juca un rol decisiv în alegerile parlamentare din acest an şi acei ce se interesează de politica moldovenească nu trebuie să-l treacă cu vederea atunci când fac calcule electorale”, mai adaugă autorul.
Notă: Versiunea integrală a analizei politice poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







