TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 aprilie 2017.
Acţiunile şi mesajele politicienilor cu ocazia zilei de 7 aprilie
Mai mulţi politicieni, inclusiv Preşedintele Igor Dodon, liderul PAS, Maia Sandu, liderul PDA, Andrei Năstase etc. au venit cu mesaje pe marginea evenimentelor din 7 aprilie 2009. Iar astfel de partide ca PAS, PL şi PDA au organizat şi acţiuni publice cu această ocazie.
Sesizarea PCRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a depus la Curtea Constituțională (CC) o sesizare privind constituționalitatea unor prevederi din Legea 156 – Reforma sistemului de pensii. Deputatul socialist Vasile Bolea a declarat că proiectul legii „a fost introdus și votat în grabă”.
Totalurile campaniei „Iubesc Moldova”
Campania „Iubesc Moldova”, lansată de Președintele RM, Igor Dodon, a împlinit șase ani de activitate. În cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban a declarat că, campania „Iubesc Moldova” a fost ca răspuns la evenimentele de pe 7 aprilie 2009, iar în cadrul ei au fost realizate mii de acțiuni și anume: conferințe, seminare, mese rotunde tematice, ce țineau de statalitatea RM.
Întrevederea lui Igor Dodon cu Pirkka Tapiola
Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Pirkka Tapiola, șeful Misiunii UE la Chișinău. În cadrul întrevederii, părțile au discutat mai multe subiecte legate de situația politică, socială şi economică din RM.
Decizia CA în cazul cetățeniei lui Traian Băsescu
Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia Judecătoriei Chișinău, prin care decretul prezidențial de retragere a cetățeniei fostului Președinte român, Traian Băsescu, a fost suspendat.
Decizia lui Alexandru Barbăroșie
Deputatul liberal-democrat Alexandru Barbăroșie a renunțat la mandatul de ales al poporului în favoarea funcției de Președinte al raionului Anenii Noi. Despre aceasta a anunțat Președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu.
Anunțul MAI din Ucraina
Ministerul de Interne din Ucraina a anunțat despre dejucarea unei tentative de omor a omului de afaceri Vlad Plahotniuc, Președinte al Partidului Democrat din Moldova.
Decizia CT Ialoveni a PL
Consiliul Teritorial (CT) Ialoveni al Partidului Liberal (PL) s-a întrunit în ședință și a decis demiterea lui Vladimir Cernat din funcția de Președinte al OTPL Ialoveni. Totodată, în calitate de președinte-interimar a fost ales Victor Bânzari, până la desfășurarea Conferinței Organizației Teritoriale Ialoveni.
Cadoul Fundației „Renato Usatâi”
Reprezentanții Fundației „Renato Usatâi” au transmis un certificat în valoare de 100 000 lei în dar școlii-grădinițe din satul Făgădău, comuna Ciolacu Nou, raionul Fălești, cu ocazia apropierii sărbătorii de Paște.
Depunerea de flori a lui Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu, liderul PL, a mers și a depus flori la bustul regretaților Doina și Ion Aldea-Teodorovici din scuarul Universității de Stat din Moldova. În acea zi, Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit 63 de ani.
Întrevederea lui Pavel Filip cu Zhang Chunxian
Stadiul relaţiilor bilaterale şi posibilitățile de extindere a cooperării moldo-chineze au fost principalele subiecte de discuţie la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentanţii delegaţiei din Republica Populară Chineză, condusă de Zhang Chunxian, Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, aflaţi în vizită în RM.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2017







