[ X ]
Important6 Aprilie 2018 11:00

Ion Ceban: Budapesta este gata să acorde sprijinul necesar Chișinăului pentru dezvoltare

Candidatul pentru funcția de Primar General al Capitalei, Ion Ceban, liderul fracțiunii socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, a avut o întrevedere cu viceprimarul orașului Budapesta, Gabor Bagdi, și cu reprezentanții administrației publice locale.

După cum informează TRIBUNA, cei doi au discutat despre o posibilă cooperare pe toate domeniile de administrare a orașului.

„Ne-am exprimat dorința de a semna un Acord de cooperare între Chișinău și Budapesta în diferite domenii: amenajarea urbană, reparațiile străzilor și trotuarelor, transportul public, parcările, fondul locativ – comunal, colectarea și prelucrarea gunoiului, management și alte sfere”, se menționează într-un comunicat de presă.

De asemenea, Ion Ceban a menționat că Budapesta este gata să acorde sprijinul necesar Chișinăului pentru dezvoltare. „În primul rând, să împărtășească experiența sa de a transforma capitala țării într-un oraș confortabil pentru viață și atractiv din punct de vedere turistic, care ar conserva cu grijă trecutul și ar aspira la viitor”, mai menționează Ion Ceban.

Totodată, Ion Ceban a mulțumit primarului orașului Budapesta pentru dispunerea de a acorda ajutor Chișinăului. „I-am urat dumnealui și partidului de guvernare succese și câștig la alegerile parlamentare din 8 aprilie. El, la rândul său, mi-a urat mie și întregii echipe succese la alegerile locale din Chișinău. Vom dezvolta relațiile de cooperare și la Vest, și la Est”, mai spune Ion Ceban.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...