[ X ]
Exclusiv20 Martie 2018 09:00

(ACUM UN AN) Decretul lui Igor Dodon – suspendat

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 martie 2017.

Briefing-ul PG şi SIS

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au prezentat, în cadrul unui briefing de presă, rezultatele măsurilor de investigație în cazul fostului deputat din Parlamentul RM, Iurie Bolboceanu, reţinut şi acuzat de trădare de patrie.

Şedinţă la PDM şi briefing-ul lui Andrian Candu

Deputații și miniștrii din Partidul Democrat din Moldova ( PDM) s-au întrunit într-o ședință, iar subiectul principal a fost proiectul de lege privind trecerea la votul uninominal, care a fost înregistrat ceva mai înainte la Parlament. Detalii despre şedinţă a oferit, în cadrul unui briefing, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, Președinte al Parlamentului.

Briefing-ul consilierilor socialişti

Consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova(PSRM) s-au arătat nemulțumiți de activitatea transportului public din Chișinău și au declarat, în cadrul unui briefing de presă, că este necesar, în mod urgent, ca Primăria să întreprindă măsuri pentru îmbunătățirea situației.

O nouă ședință de judecată în dosarul lui Renato Usatâi

La Judecătoria Centru a avut loc o nouă ședință de judecată în dosarul liderului Partidului Nostru (PN), Renato Usatâi. În cadrul ședinței a fost examinată o nouă contestație ce ținea de revocarea măsurii de reprimare a arestului aplicat liderului PN.

Preşedintele a semnat decretul de demisie a lui Eduard Grama

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat decretul de demisie a Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama. Despre aceasta șeful statului a anunțat pe o rețea de socializare.

Document important aprobat de BP al Parlamentului

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Regulamentul cu privire la evidența, evaluarea, păstrarea, utilizarea și răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politețe sau cu prilejul anumitor acțiuni de protocol. Acesta prevedea declararea cadourilor simbolice oferite deputaților, consilierilor și funcționarilor din cadrul Secretariatului Parlamentului în termen de 5 zile de la primire.

Decretul lui Igor Dodon – suspendat

Judecătoria Chişinău a suspendat decretul Preşedintelui Igor Dodon de retragere a cetățeniei fostului şef de stat român, Traian Băsescu.

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2017

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...