[ X ]
Exclusiv19 Martie 2018 14:45

Alexandru Cimbriciuc despre cât de pregătit este PUN de alegerile parlamentare şi cât ar putea acumula forțele unioniste

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Alexandru Cimbriciuc a fost întrebat: Pe cât de pregătit este PUN de alegerile parlamentare?

„Partidul Unității Naționale este un partid tânăr, iar alegerile din toamnă vor fi un examen major pentru formațiunea noastră. Încercăm, cu sprijinul lui Traian Băsescu și al colegilor de la PMP din România, să structurăm un altfel de partid capabil să ofere soluții la dezideratul Unirii. Cât de pregătiți suntem, vor arăta alegerile din toamnă”, a declarat el.

Întrebat cât crede că vor acumula forțele unioniste în parlamentare, Alexandru Cimbriciuc a răspuns: „Este greu de făcut o estimare a scorului electoral. Ceea ce se cunoaște la acest moment este că numărul unioniștilor este în creștere, situându-se în jurul a 30%. Cât vor reuși partidele unioniste să capaciteze, care dintre partidele unioniste vor reuși să capaciteze aceste voturi, rămâne de văzut. Eu mi-aș dori ca forțele unioniste să câștige majoritatea în următorul Parlament. Vom vedea peste câteva luni dacă partidele unioniste și electoratul unionist au atins maturitatea și se ridică la nivelul idealului pentru care luptăm”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...