[ X ]
Exclusiv4 Decembrie 2017 06:30

Oazu Nantoi despre eventuala discuţie la ONU pe marginea subiectului retragerii trupelor ruse din Transnistria

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, a fost întrebat: Ce șanse are să ajungă pe agenda de discuții a ONU subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria?

„În prim rând, ONU este un organ foarte complex. Sunt foarte rare situațiile când Consiliul de Securitate al Organizaților Națiunilor Unite să adopte niște decizii care au obligativitate din punct de vedere juridic. Rezoluțiile Adunării Generale a ONU sunt mai degrabă un prilej pentru aranjamente, concurențe și războaie diplomatice. Pe 27 martie 2014, Adunarea General a ONU, de exemplu, a adoptat rezoluția cu privire la atitudinea faţă de așa-zisul referendum în Crimeea. Acea rezoluție a fost o victorie a diplomației ucrainene, în situația când 100 țări au negat legitimitatea acelui pseudo-referendum, doar 10 țări au susținut Rusia și vreo 54 țări s-au abținut. Dar din acest succes diplomatic al Ucrainei nu a urmat nimic”, a declarat el.

„Cu același certitudine putem spune că: unu  – nu este clar de ce reprezentantul oficial special al RM a cerut amânarea examinării acestui subiect și dacă nu cumva este vorba de vre-un târg; doi – dacă diplomația moldovenească va insista ca acest subiect să apară pe ordinea de zi a Adunării Generale, dacă se va face suficientă activitate diplomatică pentru ca această rezoluție să fie susținută cu o majoritate de voturi, impunătoare, atunci noi vom aplauda diplomația moldovenească, dar fiind conștienți de faptul că aceasta este un gest simbolic, care nu schimbă nimic în tabloul real și sumbru pe care-l avem pe ambele maluri ale Nistrului”, a adăugat el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...