În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, purtătorul de cuvânt al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Cristina Bujor a vorbit despre ce a determinat-o să vină în această echipă, ce presupune această funcție, ce calităţi deosebesc PAS de alte formaţiuni politice, dacă are PAS un sistem de comunicare pe interior, dacă admite o carieră politică în continuare, dar și despre alte aspecte importante.
T.: Ce v-a determinat să veniţi în echipa PAS?
C.B.: Răspunsul este foarte simplu, de fapt, ca tot ce e adevărat: Oamenii. Am venit alături de un grup de oameni cu bun-simț, profesioniști în domeniile lor de activitate, solidari în dorința de a pune capăt acestei alterări continue a țării. Acești „oameni întregi”, dacă e să preiau această sintagmă frumoasă a lui Andrei Pleșu, au stat departe de politică de-a lungul vremii, căci politica în Republica Moldova a avut, mai degrabă, o forță de respingere și dezgust, decât una de atragere spre implicare. Însă, la acel moment, fiecare dintre noi a simțit, probabil, că așa nu se mai poate, că majoritatea politicienilor în care ne-am pus speranța au dezamăgit, au eșuat lamentabil, că oamenii acestei țări merită mai mult și că noi știm cum să facem asta. Tocmai de aceea insistăm că se poate face o altfel de politică, un altfel de partid, în care ajungerea la putere este un instrument, nu un scop în sine. O politică în care insomniile apar nu din cauza fricii de a fi șantajat sau arestat în urma hoțiilor și abuzurilor comise, ci în care insomniile apar de pe urma enormei responsabilități pe care o avem în fața oamenilor.
T.: Pe cât de complicat este să fii purtător de cuvânt al unui partid de opoziţie?
C.B.: Întotdeauna mi s-a părut cel mai complicat să trăiești în minciună și în sclavie morală. Or, un partid ale cărui premise sunt onestitatea, adevărul și libertatea îți face, din start, munca mai ușoară. Pentru că atât timp cât nu minți și cât nu te minți, ești mai aproape de lucrurile în care crezi, iar lupta pe care o duci nu este cu tine însăți, dar cu „răul”. La drept vorbind, PAS funcționează ca o mare familie – noi muncim, voluntar desigur, într-o arie mult mai largă decât încape într-o funcție. De la spălat căni sau făcut cafea pentru invitați, până la organizarea conferințelor de presă sau redactarea unor strategii de comunicare – toate aceste activități fac parte din „meniul” zilnic al partidului. Activitățile desfășurate definesc și esența echipei PAS – facem tot ce ne stă în puteri, cu resursele de care dispunem, pentru a fi mai aproape de dorința noastră comună, de altfel, simplă – o țară a normalității.
Dar, ca un adevărat purtător de cuvânt, încă nu v-am răspuns la întrebare. J Este o mândrie să fii purtător de cuvânt al PAS, să „porți cuvintele” într-o echipă de oameni responsabili, unde adevărul este pus în capul mesei și diferența de opinii este respectată.
T.: La modul practic, ce presupune funcţia Dvs.?
C.B.: Cum spuneam anterior, funcția este o instituționalizare statutară și nu o premisă pentru activitate. Vreau să cred că noi, cei de la PAS, acționăm nu în virtutea funcției, ci ghidați de asumările pe care le avem în fața propriei conștiințe și în fața oamenilor de care ne pasă – și aici mă refer nu doar la rude și prieteni, ci la bunicuța care stă pe frig cu mâna întinsă, copiii cu ochii triști crescuți fără părinți sau mama cu 3 servicii diferite pentru a-și putea hrăni copiii.
Aspectele tehnice ale activității unui purtător de cuvânt sunt, desigur, cele știute de toată lumea – asigurarea comunicării externe cu cetățenii, transmiterea către publicul larg a punctelor noastre de vedere oficiale, relația cu presa, stabilirea sau coordonarea evenimentelor publice, redactare de materiale, informarea pe rețelele de socializare, conlucrarea cu alți membri la editarea ziarului „Un PAS pentru Moldova” etc. Ce îmi place să cred este că noi facem la PAS mai mult decât asta, că noi setăm un model de acțiune și de limbaj diferit de politica de până acum. Că noi învățăm să gândim înainte de a vorbi și înțelegem puterea imensă a cuvântului și importanța felului în care folosim limbajul.
T.: În ce relaţie sunteţi cu Maia Sandu?
C.B.: Interacțiunea cu Maia Sandu a început la Ministerul Educației, unde am înțeles că Maia Sandu nu este un șef „clasic” pentru Republica Moldova, ci un lider care respectă omul din fața lui, care dă dovadă de intransigență când se încalcă moralitatea și adevărul, dar de o mare empatie în fața suferinței și apreciere față de muncă și corectitudine. Aceste trăsături, precum și capacitatea deosebită de înțelegere și analiză în diverse domenii au dezvoltat din partea mea un respect deosebit față de Maia Sandu. Interacțiunea dintre noi se bazează, desigur, și pe curajul și deschiderea de a spune adevărul și ceea ce crezi, indiferent de statut sau funcție. Împărtășind aceleași convingeri, vreau să cred ca relația de prietenie și respect va dura indiferent de traseul de viață al fiecăreia dintre noi.
T.: Cum aţi caracteriza în trei cuvinte liderul PAS?
C.B.: Sinceritate, libertate, responsabilitate.
T.: Ce calităţi deosebesc PAS de alte formaţiuni politice?
C.B.: Cred că elementele care deosebesc PAS de orice altă formațiune politică pot fi deduse din tot ce am spus mai sus. Credința noastră comună că fiecare om contează, că e timpul să gândim nu doar în termeni de „alegători” și „electorat”, ci în termeni de oameni cu griji și nevoi, cu drepturi și libertăți, dar și cu responsabilitate față de acțiunile proprii. PAS respinge minciuna și schimonosirea de dragul câștigului cu orice preț, PAS respinge cinismul și ipocrizia din politică și guvernare. Noi n-am fi astăzi aici, dacă politicienii de până acum și-ar fi îndeplinit onorabil obligațiile. Și nu ne dorim să devenim ca ei. Vom continua această luptă, inegală adesea, împotriva „bolilor” grave ale societății noastre – slăbirea permanentă a scării de valori, minciuna și manipularea, hoția și nesimțirea. Oamenii PAS nu au venit în politică pentru că nu mai știu să facă altceva nimic sau pentru că nu au alt rost în viață, dimpotrivă, ei fac lucruri extraordinare la locul de muncă al fiecăruia. Căci mâinile murdare nu pot face o politică curată și o guvernare corectă. Doar oameni frumoși și împliniți în ceea ce fac zilnic în afara partidului pot aduce aceste abordări noi și în spațiul politic.
T.: Are PAS un sistem de comunicare pe interior? Cu cine vă consultaţi atunci când formulaţi poziţii în numele PAS?
C.B.: Încă de la fondare, ne-am propus să consultăm deciziile cu membrii PAS și ne străduim să respectăm această promisiune. Sigur că există situații în care deciziile trebuie luate extrem de repede și atunci nu ne putem permite să extindem prea mult consultarea și așteptarea. Majoritatea deciziilor PAS în ce privește comunicarea sunt, desigur, luate după discuții cu membrii Biroului Permanent Național. Însă orice decizie pe care o luăm e bazată pe convingerile de la baza partidului – responsabilitatea în fața oamenilor, integritatea și adeziunea față de adevăr.
T.: Admiteţi o carieră politică în continuare? Dacă da, cum vedeţi evoluţia acesteia?
C.B.: Nu mi-am dorit niciodată o carieră politică și nici nu gândesc în acești termeni. Dacă va trebui ceva de făcut și eu voi considera ca acțiunile mele vor putea schimba spre bine măcar un lucru din această țară, nu voi ezita să o fac. Însă fuga după funcții nu-mi este specifică. Mai degrabă, asumarea unor responsabilități. Dar, spun și eu, parafrazând, ca în faimoasa poezie, „E unul care poate mai bine decât mine? Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine”.
T.: Vă mulțumim!
Andriana Cheptine










