[ X ]
Exclusiv24 Octombrie 2017 09:00

(ACUM UN AN) Briefing-ul Innei Popenco

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 24 octombrie 2016.

Briefing-ul Innei Popenco

Ex-candidatul la alegerile prezidențiale din partea Partidului „Șor”, Inna Popenco a lansat, în cadrul unui briefing de presă, un apel către locuitorii din orașul Orhei să boicoteze alegerile prezidenţiale. Ea a declarat că excluderea sa din cursa electorală a fost comandată de guvernare, care a dorit astfel să-și protejeze candidații oficiali, dar și pe cei mascați.

Mandat de arest pe numele lui Renato Usatîi

Judecătoria sectorului Centru a emis un mandat de arest pentru 30 de zile pe numele liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. În timpul şedinţei, la Judecătorie au venit mai mulţi susţinători ai liderului PN, inclusiv Dumitru Ciubaşenco, candidatul „Partidului Nostru” la funcţia de Preşedinte al RM. Dumitru Ciubaşenco a declarat că astfel se încearcă închiderea gurei liderului PN.

Întrevederea Premierului Filip cu reprezentanţii BERD

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu  o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD), din care făceau parte Heinz Kaufmann, Director al Consiliul de directori pentru Elveția, Ucraina, Leichtenstein, Turkmenistan, Serbia, Muntenegru și Moldova, şi Bruno Balvanera, Director Regional pentru Caucaz, Moldova şi Belarus. În cadrul întrevederii au fost puse în discuţie aspectele principale ale cooperării bilaterale şi perspectivele de dezvoltare a acesteia.

Premierul Filip – la ZEL Bălţi

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat Zona Economică Liberă (ZEL) Bălţi, unde a discutat cu antreprenorii despre problemele cu care se confruntau, planurile acestora de a-şi extinde afacerile şi măsurile ce urmau a fi întreprinse de autorităţi pentru a facilita activitatea investitorilor.

Igor Dodon – la SA „Introscop” şi „Tutun” CTC

Igor Dodon, candidatul PSRM la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a avut întîlniri electorale cu colectivele de muncă de la SA „Introscop” şi „Tutun” CTC, cărora le-a expus viziunile sale de schimbare în bine a lucrurilor din ţară.

Întrevederea lui Mihai Ghimpu cu angajații Institutului de Neurologie din Chișinău

Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal la funcția de Președinte al RM, a avut o întrevedere cu angajații Institutului de Neurologie din Chișinău. În cadrul întrevederii, oficialul le-a explicat medicilor care sînt avantajele unirii cu România, ideal pentru care PL lupta în acea campanie electorală.

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...