[ X ]
Breaking news17 August 2017 12:00

Socialiştii planifică mai multe evenimente festive cu prilejul aniversării a 73-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău

Pe data de 24 august, cu prilejul aniversării a 73-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău, sub egida Preşedintelui Republicii Moldova, vor avea loc mai multe evenimente festive, anunţă serviciul de presă al PSRM.

La ora 10:00, în data de 24 august, la Complexul Memorial „Capul de pod Şerpeni”, va avea loc ceremonia de depunere de flori la Focul Veşnic. Va fi deschisă o bucătărie în care va fi preparat tradiţionalul terci soldăţesc.

La ora19:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, va avea loc un concert festiv. Pe scenă vor evolua Orchestra Prezidenţială, corul Arhieresc de la Mănăstirea Curchi şi artistulul emerit al Rusiei, Grigori Leps.

„Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon îi invită pe toţi, indiferent de viziunile şi preferinţele politice, cărora le este scumpă memoria eroilor căzuţi pentru eliberarea Moldovei, să participe la acţiunile cu prilejul acestei zile”, se spune în comunicat.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...