[ X ]
Breaking news15 August 2017 11:24

Fundația patronată de Prima Doamnă a RM lansează o acțiune socială națională

Fundația de binefacere „Din Suflet”, sub patronajul Primei Doamne a R. Moldova – Galina Dodon, lansează o acțiune socială națională cu prilejul începutului noului an școlar.

După cum comunică TRIBUNA, Rita Manole, membra Consiliului fundației de binefacere, a precizat că, acțiunea este destinată copiilor din familiile social-vulnerabile și celor cu mulți copii pentru a-i pregăti de noul an școlar.

„Astăzi lansăm acțiunea socială națională pentru a ajuta copiii din familiile vulnerabile și cele cu mulți copii. Fiecare familie care are mai mult de 3 copii în clasele primare va primi suport de la Fundație, în formă de ghiozdane și rechizite pentru școală.

De acestea vor beneficia cel puțin 8 mii de copii din țară. Scopul nostru este ca la 30 august fiecare elev din familiile nevoiașe să meargă la școală pregătit”, a spus Rita Manole.

În context, ea a precizat că la Fundație se adresează zeci de persoane care au nevoie de ajutor și din momentul lansării a fost oferit sprijin pentru 160 de persoane, în formă de asistență socială, tratament și reabilitare pentru copii cu diferite diagnoze, echipamente medicale.

„S-au procurat și case pentru copiii și familiile care trăiau în condiții dezastruoase. Totodată, 40 de copii din familiile vulnerabile își vor petrece o săptămână din august la tabăra „Zâmbetul” din Vadul lui Vodă. Menționăm că, vom oferi suport și pentru câțiva copii care suferă de hipoacuzie”, a precizat Rita Manole.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...