[ X ]
Important15 August 2017 15:59

Dezvăluirile unui ex-vicespeaker şi ex-prim-vicepremier: Cum a apărut în Constituţie articolul privind neutralitatea RM

În cadrul unui interviu acordat postului „Europa Liberă”, Nicolae Andronic, ex-vicespeaker şi ex-prim-vicepremier a dezvăluit cum a apărut în Constituţie articolul privind neutralitatea RM.

„Ideile apar reieșind din realitățile prin care trece țara. Republica Moldova atunci a ieșit din Uniunea Sovietică, după destrămarea ei, și era atrasă cu toate puterile de către fostele republici sovietice înapoi în blocul militar al Tratatului CSI. Ori, eforturile care au fost depuse ca să nu fim atrași în această cursă, să nu semnăm, și trebuie să-i recunoaștem meritul domnului președinte Snegur de atunci, nu a mers la semnarea acestui tratat militar al CSI-ului și o formă de legalizare a acestei nesemnări a fost introducerea în Constituție a prevederii de neutralitate a țării, adică, Moldova nu participă la acest tratat. Nimeni nici nu se gândea atunci la o posibilă discuție măcar despre NATO, despre alte blocuri militare. Pentru noi atunci pe moment era important, foarte important să avem o bază legală la masa de tratative cu Rusia și să le spunem că Constituția nu ne permite intrarea în blocuri. Ori, dacă astăzi sunt alte păreri, n-au decât să adune Parlamentul, să modifice Constituția și să prevadă alte măsuri”, a declarat el.

Nicolae Andronic a spus că „astăzi, pe teritoriul Republicii Moldova staționează nelegal trupele rusești și de aceea ea nu este țară neutră din punct de vedere clasic”. „Eu cred că actuala guvernare va face tot posibilul, având susținerea aceasta internațională pe care n-am avut-o noi, pe care nu am avut-o atunci, căci erau 15 republici și nimeni nu ne susținea, dar acum cu așa susținere și a părții americane, și a Uniunii Europene am putea mult mai ușor să ne debarasăm de aceste trupe rusești care staționează nelegitim pe teritoriul Republicii Moldova”, a mai spus el.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...