[ X ]
Important11 August 2017 10:00

Premierul Pavel Filip: Republica Moldova trebuie să crească pe trei piloni importanţi

„Republica Moldova trebuie să crească pe trei piloni importanţi: supremaţia legii, educaţia şi o infrastructură dezvoltată”, a declarat Prim-ministrul Pavel Filip în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI).

„Atunci când nu ai posibilitatea să investeşti, nu poţi avea o educaţie de calitate sau o infrastructură modernizată. Mediul de afaceri este fundamentul de dezvoltare a unei ţări”, a declarat Premierul.

În context, Pavel Filip a specificat paşii întreprinşi de Executiv pentru reducerea presiunii administrative asupra antreprenorilor, precum: moratoriul pe controale timp de 6 luni, reducerea a 250 de acte permisive, promovarea amendamentelor la legislația referitoare la controalele de stat, de la 58 – la 13, plus încă cinci regulatori naţionali.

Totodată, Prim-ministrul a reiterat şi alte măsuri lansate de Guvern pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, specificând: simplificarea și unificarea raportării financiare pentru agenții economici prin intermediul Ghișeului Unic, care urmează a fi lansat în scurt timp, combaterea fenomenului salariilor în plic, precum şi dezvoltarea mai multor instrumente pentru motivarea agenților economici de a opera legal și de a respecta regimul fiscal.

La final, Premierul a dat asigurări că Guvernul va urmări și în continuare implementarea reformelor și a măsurilor care vizează mediul de afaceri, inclusiv prin intermediul platformei Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru, al cărui membru activ este şi Camera de Comerţ.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...