În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputata Elena Bacalu, Președinta Organizației raionale Cahul a Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fost întrebată: A fost modificat sistemul electoral, promovat și susținut și de partidul din care faceți parte. Dvs., personal, veţi candida la un mandat de deputat în cadrul unei circumscripţii uninominale?
„Eu nu am o problemă să candidez într-o circumscripție uninominală. Dimpotrivă, sunt de părerea că votul direct al cetățenilor este cel care poate responsabiliza mai mult deputații și poate aduce acea schimbare a politicii pe care ne-o dorim cu toții. Acesta a fost și motivul pentru care am susținut introducerea votului uninominal, inclusiv prin proiectul de lege votat în Parlament. Ca atare, dacă partidul din care fac parte va considera necesară și utilă candidatura mea într-o circumscripție uninominală, o voi face cu cea mai mare determinare și implicare”, a declarat ea.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâne.
Andriana Cheptine







