[ X ]
Breaking news25 Iulie 2017 11:42

PN cere anularea Legii cu privire la sistemul mixt

Partidul Politic „Partidul Nostru” cere anularea Legii cu privire la sistemul electoral mixt.

După cum comunică TRIBUNA, vicepreședinții PN, Elena Grițco, Ilian Cașu și Dumitru Ciubașenco, au declarat că, acest sistem va menține corupția și Moldova va fi supusă unui regim totalitar.

 „PN condamnă înțelegerea dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, care au votat, cu încălcări flagrante ale legii, sistemul mixt. Prin intermediul acestuia, Moldova se va menține ca un stat capturat. Acțiunile de protest împotriva mixtului a demonstrat că în societate  lipsește consensul. Nu s-au dus convorbiri cu toți cetățenii și s-au ignorat recomandările partenerilor externi. Sistemul mixt este unul represiv și inechitabil. Adoptarea acestei legi s-a făcut fără lipsă de transparență. Autorii au înșelat fără scrupule cetățenii din UTA Găgăuzia, Transnistria și Diaspora. PN solicită anularea legii cu privire la modificarea sistemului electoral. PN îndeamnă deputații, care nu au susținut reforma, să conteste decizia la Curtea Constituțională”, a spus Elena Grițco.

„Constatăm că, acest sistem mixt va practica în continuare coruperea alegătorilor. Acest sistem oferă paradism pentru corupția politică și Parlamentul se va transforma într-un târg. Votul mixt nu are nimic cu viitorul democratic al R. Moldova”, a spus Ilian Cașu.

„Prin acest vot s-a realizat tandemul PDM – PSRM. Astfel va rămâne un singur bloc politic. Va fi distrusă sistema partidelor, iar țara va intra în dictatură”, a spus Dumitru Ciubașenco.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...