[ X ]
Breaking news27 Iunie 2017 11:30

Dezbateri privind schimbarea sistemului de vot. Ce au spus participanții

A cincea rundă de dezbateri PRO sau CONTRA modificării sistemului electoral, cu tema: „Cetățenii întreabă – politicienii răspund”, are loc astăzi la Anenii Noi.

După cum comunică TRIBUNA, de partea celor care susțin modificarea sistemului electoral astăzi sunt Eugen Nichiforciuc, deputat al Partidului Democrat din Moldova (PDM) și Vasile Bolea, deputat al Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM).

Cei care se pronunță contra modificării sistemului electoral sunt Dumitru Ciubașenco, vicepreședintele Partidului Nostru (PN), Elena Bodnarenco, deputat al Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM).

Eugen Nichiforciuc a spus că PDM își menține pozițiile și ceea ce au promis alegătorilor vor îndeplini. „Vrem să fim cinstiți și corecți față de cetățeni. Propunem ca deputații să fie aleși de popor, să cunoască pe cine alege. PDM a pornit, în 2013, cu inițiativa schimbării sistemului de vot. Am promis alegătorilor că vom duce acest lucru până la capăt”, a spus deputatul.

Deputatul PSRM Vasile Bolea nu s-a prezentat la dezbateri.

Deputata PCRM, Elena Bodnarenco, a reiterat poziția partidului – împotriva modificării sistemului electoral. Totodată, deputata a anunțat că nu va mai participa la nici o dezbatere și a părăsit sala.

Dumitru Ciubașenco a menționat  încă o dată că „R. Moldova este un stat capturat” și guvernarea vine cu un asemenea proiect pentru a rămâne la putere.

Dezbaterile au continuat între reprezentanții PDM și PN.

Amintim că, dezbateri au avut loc la Edineț, Comrat, Cahul și Bălți. Următoarea rundă de dezbateri va avea loc la Ungheni.

Dezbaterile sunt organizate de către Asociația „Promo – Lex”.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...