[ X ]
Important13 Iunie 2017 17:00

Dispoziţie a Premierului Filip care pune pe jar funcţionarii

Prim-ministrul Pavel Filip a semnat o dispoziție care are menirea de a mobiliza funcționarii să execute mai rapid indicațiile venite de la Executiv și Cancelaria de Stat.

Conform indicației, se stabileşte termenul de 10 zile lucrătoare pentru executarea indicaţiilor conducerii Guvernului şi Cancelariei de Stat, exceptînd cazurile cînd este indicat un alt termen.

Cererile de acces la informaţie şi petiţiile urmează a fi examinate în conformitate cu prevederile Legii nr.982 din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie şi Legii nr.190 din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare.
În cazul în care autoritatea responsabilă nu se încadrează în termenul fixat, aceasta va remite o solicitare de prolongare a termenului de realizare a indicaţiei, însoţită de argumentările de rigoare. Prim-ministrul sau secretarul general al Guvernului urmează să decidă asupra prolongării termenului.

Dacă însărcinarea se referă la mai mulţi executori, primul indicat în rezoluţie va fi responsabil de generalizare şi informare.  Indicaţia se consideră executată dacă autorităţile au soluţionat toate subiectele abordate şi au remis un răspuns exhaustiv şi în esenţă.

Cancelaria de Stat (Direcţia managementul documentelor şi petiţii) va remite săptămînal pe adresa electronică a miniştrilor şi conducătorilor altor autorităţi administrative centrale lista indicaţiilor restante pentru întreprinderea acţiunilor ce se impun în vederea executării imediate a acestora.

Sursa: www.curentul.md

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...