[ X ]
Breaking news4 Mai 2017 14:10

Membru al CI: Am început examinarea dosarelor pentru funcția de vicepreședinte și președinte al ANI       

Agenția Națională de Integritate din Republica Moldova  (ANI) a început să examineze dosarele pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ai instituției.

După cum comunică TRIBUNA, în cadrul unei conferințe de presă, Sergiu Ostaf, membru al Consiliului de Integritate (CI) al ANI, și-a exprimat speranța că în activitatea ANI nu vor exista factori de risc.

„Am început examinarea dosarelor pentru funcția de președinte și vicepreședinte al ANI. Vom avea un proces de selectare a acestora. Desigur că, este important să înțelegem rolul acestei instituții în viitor. În ceea ce privește egalitatea, independența, dar și încrederea cetățenilor în activitatea sa – am realizat un studiu al activității CNI pentru a ne convinge în ce măsură  a activat aceasta ca instituție independentă”, a spus Ostaf.

De asemenea, membrul CI a declarat că,  în realizarea analizei privind activitatea CNI, a întâlnit mai multe dificultăți ce țin de accesul la informație. „O bună parte din informația despre CNI nu este disponibilă în spațiul public, de exemplu – ce fel de dosare au fost examinate, care sunt finalitățile acestora dosare, dacă persoana care este vizat contestă acest act, dacă există finalitatea acestei acțiuni. Am depistat anumite tendințe care relevă semne de îngrijorare  în  activitatea CNI și am realizat o serie de constatări preliminare. Concluziile finale le voi putea împărtăși peste maximum două luni”, a explicat Ostaf.

Totodată, el a declarat că din 705 de dosare examinate, din  gestiunea CNI,  peste 200 au prezentat unii factori de risc,  iar  60 dintre ele prezintă factori materializați care  necesită să fie studiate și în continuare.

Anastasia Borta

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...