[ X ]
Exclusiv7 Aprilie 2017 11:00

Detalii mai puţin cunoscute despre noul deputat neafiliat Artur Gutium

Deputatul Artur Gutium a părăsit fracțiunea liberalilor și a anunțat că va activa în continuare în calitate de deputat neafiliat. În context, vă propunem să vedeți roadele muncii sale de când a ajuns în Parlament.

După cum informează TRIBUNA, Artur Gutium a ajuns deputat fiind inclus de liberali în lista pentru parlamentare în 2014 pe locul 21.

De când a obținut mandatul de deputat, Artur Gutium a fost co-autor al 14 de proiecte de inițiative legislative.

De menționat că Artur Gutium este secretar al Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, dar și face parte din trei grupuri de prietenie: cu Irlanda, Italia și Portugalia.

La capitolul absențe de la şedinţele în plen ale Parlamentului în 2016, se poate de menţionat că Artur Gutium a avut 21 absențe. În sesiunea de primăvară (ianuarie – iulie) – şapte, dintre care cinci cauzate de concediu, o deplasare și o absenţă nemotivată, iar în sesiunea de toamnă (septembrie – decembrie ) –14 (toate cauzate de concediu).

În declarația sa cu privire la venituri și proprietăți pentru anul 2015, Artur Gutium a indicat că a reușit să adune din salariul de deputat în Parlamentului RM 32 937,54 lei.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...