[ X ]
Important1 Martie 2017 11:00

Diaspora ar putea avea propriii reprezentanţi în Parlament. Vezi cum ar putea fi posibil acest lucru!

Diaspora ar trebui să aibă propriii reprezentanţi în Parlament, începând cu următoarele alegeri, indiferent de sistemul electoral care va fi. De această părere este consilierul municipal din partea PPEM, ex-şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, Victor Lutenco.

„Iată aici eu cred că noi avem o problemă foarte mare. Şi pe această dimensiune guvernul sau guvernarea în cazul dat, este, pur şi simplu, obligată să schimbe lucrurile până la scrutinul din 2018, indiferent care este sistemul electoral. Dacă sistemul electoral va fi mixt, este mai uşor, fiindcă faci circumscripţii electorale pe sistemul majoritar, faci circumscripţii electorale peste hotare, poţi să le faci câte vrei, în funcție de cum structurezi mai bine. Dar, teoretic, ele ar trebui să fie proporţionale. Dacă noi peste hotare avem între 750.000-800.000 de oameni, populaţie, în general, avem trei milioane şi jumătate, atunci aceasta şi ar trebui să fie proporţia. Deja de văzut la persoanele cu dreptul de vot şi concentraţia lor şi atâtea circumscripţii ar trebui să fie”, a declarat el, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.

În opinia sa, dacă rămânem la sistemul de vot proporţional, atunci, probabil, trebuie de umblat la listele partidelor politice.

„Și a obliga partidele politice ca şi cu un pas anumit, de exemplu, 130.000-140.000 au participat, probabil, 1:7, 1:8, fiecare al şaptelea, în primii şapte trebuie să fie neapărat o persoană din diasporă, în următorii şapte neapărat o persoană din diasporă ş.a.m.d., astfel încât să fie reprezentaţi cei din diasporă.Aceasta trebuie să fie în lege. Cum spuneaţi şi dumneavoastră, o astfel de intervenţie şi o astfel de schimbare tot reprezintă o instituţie. Aceasta și este, într-un fel, instituţia reprezentării diasporei în guvernare. Şi, în primul rând, se începe de la Parlament. După aceasta noi putem vorbi despre atragerea specialiştilor în funcţii guvernamentale, mai ales pe poziţiile acestea, după mine, extrem de importante de secretari de stat care coordonează activitatea funcţionarilor publici şi ar trebui să asigure continuitatea activităţii ministerelor. Şi mai jos deja, la specialişti tehnici”, mai crede Lutenco.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...