Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la venirea în funcție, și-a numit o parte din echipă, însă cel puțin încă patru poziții sunt vacante.
Solicitat de TRIBUNA pentru a afla care este situația la capitolul consilieri ai Președintelui în domeniul politic, în domeniul apărării şi securităţii naţionale, în domeniul dezvoltării sociale, dar și consilier pentru relațiile cu diaspora, purtătorul de cuvânt al Președintelui, Ion Ceban a declarat că, pentru toate pozițiile încă sunt recepționate CV-uri.
Totodată, întrebat nemijlocit de funcția de consilier pentru relațiile cu diaspora, dat fiind faptul că Președintele a anunțat separat și public despre acest concurs, Ion Ceban a menționat că, au fost depuse foarte/foarte multe dosare. „Se pare că săptămâna viitoare, Președintele va începe examinarea dosarelor”, a precizat Ceban.
Andriana Cheptine







