Pe zi ce trece, Premierul Pavel Filip dovedește un atașament tot mai mare față de implementarea reformelor, iar domeniile ce au intrat în vizorul său sunt de fapt și cele mai problematice și care demult necesitau intervenții prompte. Astfel, după reforma sistemului de pensii, care a intrat în vigoare la începutul acestui an, Premierul a dat startul la alte trei mari reforme: reforma salarizării în sistemul bugetar (din informațiile făcute publice, va fi vorba în primul rând de profesori, dar și de alte categorii de bugetari), reforma sistemului de determinare a dizabilităţii și reforma sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice. Iar dacă mai adăugăm aici și faptul că recent a fost creat Centrul de Implementare a Reformelor, deducem că șirul reformelor demarate nu se va opri aici. În această situație, apare o întrebare logică: Prin ce se explică acest atașament al Premierului față de reforme? Iar explicații pot fi minimum trei.

În primul rând, putem deduce că aceste reforme fac parte din angajamentele (despre multe dintre care opinia publică știe prea puțin) pe care guvernarea și le-a asumat față de creditorii externi. De relația cu creditorii externi depinde finanțarea Republicii Moldova, iar de volumul de asistență financiară externă, în mare parte, depinde însăși soarta guvernării. Deci, nu e exclus că guvernarea a purces la implementarea acestor reforme din instinct de autoconservare. Cel puțin, aceasta e o posibilă explicație.

În al doilea rând, putem deduce că respectivele reforme fac parte din agenda personală a Premierului, care a venit în politică din business, are capacități manageriale apreciabile (o dovadă fiind funcțiile de conducere ocupate anterior), are propria viziune de dezvoltare a țării (care, nu e exclus, să se fi cristalizat de la 2009 încoace când a fost foarte aproape de primele funcții în stat, însăși ocupând funcții importante) și își dorește ca, prin implementarea ei, să rămână în istorie ca Premierului care a efectuat cele mai importante reforme pentru Moldova. Această versiune are dreptul la viață cel puțin din punct de vedere teoretic.

În al treilea rând, nu e exclus că, prin aceste reforme, Pavel Filip și echipa sa pregătesc terenul pentru o altă guvernare, pentru un al Premier. În context, se vehiculează destul de insistent ideea că următorul Premier al Republicii Moldova va fi Vlad Plahotniuc (că va deveni acesta Premier după alegerile parlamentare următoare sau după o reorganizare amplă a Guvernului, deocamdată nu se știe). Reformele pe care le face Pavel Filip sunt necesare și, probabil, Vlad Plahotniuc înțelege acest lucru. Atunci e logic să admitem că Premierul Pavel Filip va deține această funcție cât timp va fi nevoie de implementarea reformelor necesare, dar dureroase, pentru ca Vlad Plahotniuc, venind în funcția de Prim-ministru, practic să nu aibă bătăi de cap.

Așa sau altfel, dar, indiferent de posibilele explicații menționate mai sus, Pavel Filip are toate șansele să intre în istorie ca un reformator. Iar folosind un limbaj din altă epocă istorică, îi putem da chiar și o posibilă poreclă – Pavel I Reformatorul. Să vedem dacă o va merita până la urmă.

Igor Volnițchi