[ X ]
Editorial6 Ianuarie 2017 07:00

Lovitură dură aplicată de Igor Dodon curentului unionist

Lipsirea de cetăţenia RM a ex-Preşedintelui României, Traian Băsescu a fost tratată preponderent dintr-un singur punct de vedere – Igor Dodon şi-a îndeplinit una din promisiunile sale electorale şi s-a poziţionat încă o dată ca statalist şi oponent al unionismului. În realitate însă, pasul făcut de Igor Dodon are o conotaţie mult mai profundă şi care dă motiv să presupunem că e parte a unei strategii politice cu bătaie lungă.

Nu este un secret că Traian Băsescu era perceput ca un potenţial lider pentru curentul unionist din Republica Moldova, care, dacă e să credem unor estimări, e în continuă creştere, constituind la moment circa 20-22% din numărul total de cetăţeni cu drept de vot şi având un potenţial de creştere de până la 30% pe termen mediu şi până la 50% pe termen lung. Acest segment de electorat, într-un fel, este în derivă şi, în premieră absolută în cei 25 de ani de independenţă, nu e „ancorat” de careva partide sau lideri. Atâta timp cât electoratul respectiv nu are un centru de atracţie, nu are cum să se manifeste ca un tot întreg, ca o forţă în politica moldovenească. La moment, politica moldovenească, exponenţii segmentului de dreapta unionist nu par să aibă capacitatea de a furniza soluţii pentru consolidarea curentului unionist. Traian Băsescu era o soluţie reală pentru respectivul segment, de aceea mulţi cunoscători ai fenomenului politic şi vorbeau despre o posibilă lansare a sa în politica moldovenească şi despre rolul pe care îl putea juca în alegerile parlamentare următoare, fie că ar fi fost anticipate, fie ordinare.

Nu ştiu dacă a făcut-o intenţionat sau neintenţionat, dar, prin lipsirea lui Traian Băsescu de cetăţenia RM, Igor Dodon a „decapitat” cu anticipare curentul unionist, a lichidat un pericol ce se prefigura pentru el, pentru partidul pe care l-a condus până nu demult şi chiar pentru actuala guvernare, care pretinde că e una pro-europeană şi pentru care apariţia încă a unui jucător serios pe dreapta eşichierului politic este un lucru nedorit.

Acum, segmentul unionist trebuie să identifice alte soluţii pentru a se manifesta ca un tot întreg şi pentru a putea pretinde că are un cuvânt greu de spus la următoarele alegeri parlamentare. Deocamdată, putem constata că scorul e de 1 la 0 în favoarea lui Igor Dodon, în favoarea stângii şi a forţelor de centru sau chiar a celor de centru-dreapta din Moldova. Va reuşi curentul unionist să se revanşeze? Nu ştiu. Vom vedea…

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...