În cadrul unui clasament convențional, TRIBUNA a scos în evidență 10 cauze care favorizează trădările politice în Moldova.
Prima cauză e că politicienii sunt șantajabili. „În opinia celor cu care au discutat reporterii noștri, cei mai mulți politicieni din Moldova care au trădat echipele, alegătorii și idealurile promovate până la un moment dat au fost sau încă și mai sunt șantajabili pentru devieri morale sau legale pe care le-au admis în trecut. Aceștia au trădat, fiind șantajați că faptele respective pot fi făcute publice ceea ce le-ar fi distrus cariera sau viața privată”, notează sursa.
A doua cauză este că sunt șantajabile persoane apropiate lor. „Altă categorie de politicieni a fost șantajată cu devierile morale și legale ale persoanelor apropiate lor, de cele mai dese ori copiii, frații, surorile etc. Nedorind să le strice viața, respectivii politicieni au preferat să-și trădeze alegătorii, principiile și echipa din care au făcut parte până la acel moment”, se spune în clasamentul convențional.
A treia cauză este dorința de a face bani. „Cei cu care au discutat reporterii noștri susțin că mulți politicieni care au trădat au făcut-o din simplul motiv că au vrut mai mulți bani. În această categorie intră în special politicienii care până la momentul trădării aveau o situație materială ce lăsa de dorit. O locuință, un automobil sau o sumă anume ce le-ar fi permis să-și îmbunătățească condițiile de trai sunt recompensele ce le-ar fi primit pentru trădare, potrivit celor cu care au discutat membrii echipei noastre”, mai notează sursa.
Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







