[ X ]
Editorial21 Noiembrie 2016 07:00

Politician = criminal?

Dacă anterior un om devenea criminal atunci când comitea o crimă, acum pentru aceasta e suficient să te lansezi în politica moldovenească sau să ai careva tangenţe cu aceasta. Nu ştiu dacă e cumva vorba de o strategie secretă a cuiva, scopul căreia ar fi de a face criminal din orice om ce se interesează de politică, dar anume aceasta e constatarea ce se impune dacă urmăreşti atent ce se întâmplă în Moldova de la un timp încoace.

Unii spun că e luptă cu corupţia, alţii zic că e vorba de răfuieli cu caracter politic, dar, oricare ar fi motivarea, cert este că numele politicienilor din ţara noastră au ajuns să fie mai des utilizate în contextul unor crime sau presupuse crime (fărădelegi) decât în contextul unor viziuni, opinii, poziţii, programe, idei (aşa cum e în ţările normale). Astăzi, numai nişte oameni cu adevărat curajoşi se mai pot încumeta să intre în politica moldovenească, fiind conştienţi din start că în scurt timp li se va crea numaidecât imaginea de criminali. Şi, în cel mai bun caz, vor fi doar murdăriţi de dimineaţă până seara, iar în cel mai rău caz ar putea chiar ajunge după gratii. Şi pentru aceasta nu e obligatoriu să faci vreo crimă – sunt procurori, judecători, pseudo-martori etc., care au făcut o adevărată „artă” din a „desena” crime, iar o parte din bloggeri, analişti, presă s-au specializat deja exclusiv pe „demascarea criminalilor” din politică şi a „schemelor criminale” în care sunt implicaţi aceştia.

De la un timp observ că „criminali” devin peste noapte nu doar acei ce fac politică, ci şi acei ce contactează cu anumiţi politicienii. „Lupta cu criminalii din politică” se extinde rapid şi a ajuns să cuprindă reprezentanţii practic tuturor sferelor de activitate din Moldova, de parcă cineva ar vrea să transmită un mesaj întregii societăţi: „Nu vă băgaţi în politică, că veţi nimeri la puşcărie! Nu vă legaţi cu politicienii, că va fi vai şi amar de capul vostru!”. Şi tot mai mulţi oameni înţeleg aceste mesaje şi se feresc de politică ca dracul de tămâie, spunând: „Da mai dă-o încolo de politică! La ce-mi trebuie, dacă aceasta înseamnă distrugerea mea şi a celor apropiaţi mie!”. Încerc să-i înţeleg pe aceşti oameni, dar, totodată, de câte ori aud că încă un om destoinic a refuzat să vină în politică, am impresia că aud şi aplauzele dirijorilor din umbră, care au şi creat acest sistem perfid de diabolizare şi criminalizare a tuturor celor ce se implică sau se interesează de politică.

Treptat, politica moldovenească devine un spaţiu închis, o zonă tabu, unde intră doar acei care au permise speciale, eliberate de o instanţă secretă, ascunsă de ochii muritorilor de rând. În acest spaţiu închis se mai învârt încă câţiva curajoşi, dar pe care tot mai multă lume îi consideră demenţi. Or, majoritatea oamenilor cred că numai un dement poate renunţa la o viaţă liniştită şi îndestulată şi se arunca în luptă pentru nu ştiu ce idealuri. Dar aceşti curajoşi fie sunt eliminaţi din spaţiul politic, care se închide tot mai mult, fie sunt înăbuşiţi în interiorul lui şi se sting (din punct de vedere politic, desigur), având pe frunte pecetea „criminal”. Trist, dar adevărat…

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...