[ X ]
Editorial18 Noiembrie 2016 07:00

Ce urmări ar putea avea o eventuală invalidare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale

Deoarece în ultimele zile, prin anumite cercuri (neoficial), se discută tot mai mult despre o eventuală invalidare a rezultatelor turului doi al alegerilor prezidenţiale, am decis să fac o scurtă evaluare a situaţiei ca urmare a unei astfel de decizii a Curţii Constituţionale.

Cu siguranţă, o atare decizie a CC va provoca proteste de amploare pe care le vor organiza socialiştii. Acest partid are o infrastructură destul de dezvoltată şi are o impresionantă capacitate de organizare şi mobilizare, lucru ce s-a văzut anterior, în cadrul altor proteste organizate de PSRM. Cu ce s-ar putea solda aceste proteste, putem doar să intuim.

Pe de altă parte, o atare decizie a CC ar linişti o altă importantă parte a societăţii, în primul rând tineretul şi diaspora, care contestă rezultatul scrutinului din data de 13 noiembrie. Reprezentanţii acestor categorii au organizat deja unele proteste în acest sens, iar despre alte proteste au anunţat că vor fi organizate în timpul apropiat.

Cu siguranţă, o decizie de invalidare a rezultatelor alegerilor de duminică ar conveni şi principalelor partide de opoziţie – în special PAS şi PPDA. Aceste două formaţiuni insistă pe ideea că alegerile au fost fraudate, iar invalidarea rezultatelor le va ridica mingea la fileu, inclusiv prin prisma unui eventual scrutin repetat. Dilema acestor partide, în caz de invalidare a rezultatelor alegerilor, va fi: Ce să facă mai departe? Să insiste pe repetarea scrutinului, pe care candidatul forţelor antioligarhice ar avea posibilitatea reală să le câştige, sau să profite de starea generală de instabilitate şi să forţeze alegerile parlamentare anticipate, care le-ar da posibilitatea să preia întreaga putere în stat?

Într-o situaţie destul de complicată este şi principalul partid de guvernare – Partidul Democrat. Pe de o parte, validarea rezultatelor alegerilor ar însemna pentru acest partid că ar putea avea în faţă doi ani de stabilitate, în care să controleze practic în totalitate situaţia din Republica Moldova, iar pe de altă parte, invalidarea rezultatelor le-ar permite să-i aplice o lovitură destul de dură lui Igor Dodon, care devine periculos de puternic pentru ei.

Preşedintele ales al RM nu doar că va conduce statul în următorii ani, având acces la o tribună politică puternică şi la apreciabile resurse administrative, dar şi va avea în spatele său cel mai influent partid din Moldova (PSRM), chiar dacă nu va mai fi liderul acestuia. În plus, Igor Dodon, având scopul de a-şi consolida poziţiile şi de a prelua întreaga putere în stat, ar putea forţa alegerile parlamentare anticipate, obiectiv despre care el vorbeşte deja deschis, iar aceasta nu poate să nu-i pună în gardă pe cei din PD, care înţeleg că pot lesne pierde puterea. În acest caz, invalidarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale ar fi o soluţie bună pentru cei din PD, care astfel ar putea fi consideraţi marii învingători ai scrutinului prezidenţial – toţi au luptat, dar a învins PD.

Mai există un detaliu destul de interesant legat de validarea/invalidarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi despre acest detaliu, de asemenea, se discută mult în anumite cercuri. Se zice că invalidarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale ar fi o bună oportunitate pentru actualul Preşedinte al CC, Alexandru Tănase. Nu ştiu pe ce se bazează cei care afirmă că e posibilă o (re)venire a sa în politică, dar cert este că ideea respectivă se discută neoficial. Se zice că, dacă ar invalida rezultatele alegerilor, Alexandru Tănase şi-ar crea o bună oportunitate de a se (re)lansa în politică, dacă, desigur, va avea acest scop. Or, el va fi nu doar cel care a contribuit la redarea dreptului cetăţenilor de a-şi alege singuri şeful statului, ci şi cel care „nu a admis ca Preşedinţia să revină unui om al Moscovei”. Dar, repet, aceasta e o teză discutată neoficial, iar Preşedintele CC nu a dat nici un semn că şi-ar dori să revină în politică.

Toate ideile formulate sau expuse mai sus arată că validarea sau invalidarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din data de 13 noiembrie 2016 nu e o simplă procedură legală sau tehnică, ci trebuie tratată şi prin prisma politicului. Iar care va fi decizia CC, vom afla în scurt timp. Atunci vom putea face mult mai multe concluzii.

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...