[ X ]
Exclusiv28 Octombrie 2016 06:30

Ruxanda Glavan: Urmează să revizuim politica de formare a prețurilor la medicamente

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan s-a referit şi la politicile aplicate în ultimii ani în domeniul medicamentului și la dorința statului de a reglementa foarte riguros acest domeniu.

„Politicile aplicate în ultimii ani în domeniul medicamentului și dorința statului de a reglementa foarte riguros acest domeniu, de fapt, a avut un efect exact invers. Tot autoritățile au fost prinse în capcana unor politici regulatorii extrem de complexe, neavând o alternativă de asigurare a securității farmaceutice. Republica Moldova, exact ca alte țări care au un număr mic al populației, dar și un PIB pe cap de locuitor similar, se confruntă cu aceeași situație. Suntem o piață mică, mai puțin interesantă pentru alții”, a declarat ea.

Potrivit ei, s-au întreprins un șir de acțiuni sistemice și urmează să se mai facă încă câțiva pași în vederea liberalizării controlate, a acestei pieți. „Urmează să revizuim Legea medicamentului, să revizuim politica de formare a prețurilor la medicamente, să transparentizăm toate costurile care formează prețul final al medicamentului la raft, să  continuăm lărgirea listei de medicamente compensate. De asemenea, trebuie să devenim atractivi pentru a stimula producătorii să deschidă linii de producere locale, asigurând pe de o parte locuri de munca,  iar pe de alta parte, pe termen mediu, aceasta va duce la scăderea prețurilor”, a declarat Ruxanda Glavan.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâne.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...