[ X ]
Breaking news13 Octombrie 2016 15:01

Socialiștii și comuniștii au părăsit ședința Parlamentului

Fracțiunile parlamentare ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) au părăsit ședința Parlamentului, din motiv că nu a fost acceptată cererea de a examina astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, care a fost respinsă anterior din lipsă de cvorum.

După cum comunică TRIBUNA, socialiștii și comuniștii au menționat că moțiunea de cenzură, conform prevederilor legislative, este actuală și trebuie examinată astăzi, însă majoritatea parlamentară nu a susținut subiectul.

„Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului încă nu a fost dezbătută. Am mers săptămîna trecută la CC și considerăm că azi trebuie să fie examinată. Suplimentar am venit cu altă moțiune”, a declarat Igor Dodon, liderul PSRM.

Totodată, președintele fracțiunii parlamentare a PCRM, Inna Șupac a spus că majoritatea parlamentară evită chiar și discuțiile sau întrebările care ar putea să apară la acest subiect ce prevede votul de neîncredere pentru Guvern.

„Acestea sunt încercări de a pune obstacole în dezvoltarea democratică a țării. Acest fapt este încă unul ce va fi inclus în dosarul penal privind uzurparea puterii”, a declarat Șupac.

Ea a mai spus că moțiunea este actuală, iar procedurile de examinare nu sunt îndeplinite.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...