[ X ]
Exclusiv23 Septembrie 2016 14:00

Ce şanse sunt ca un candidat unionist să treacă în turul doi? Iată cum răspunde un pretendent la funcţia de Preşedinte!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, candidat independent la prezidențiale, a fost întrebată ce şanse sunt ca un candidat unionist să treacă în turul doi, iar ulterior – să cîştige alegerile prezidenţiale?

„Am să vă spun sincer – nu cred că există o asemenea șansă, pentru că – deși – sunt mai mulți candidați cu mesaj unionist, populația – ELECTORAL – nu a evoluat, ci a involuat, deoarece, după 2009, toate guvernările au dezamăgit cumplit și crunt oamenii. Chiar dacă segmentul unionist, dat de unele sondaje, arată peste 20 la sută. Și-apoi, alți candidați sau potențial candidați nu au participat la negocierile noastre ori le-au părăsit când au văzut că nu vor fi ei aleși ori compromit și discreditează acum această opțiune, ceea ce miroase a un fariseism condamnabil”, a spus ea.

Potrivit spuselor sale, „dacă cei care nu dialoghează cu nimeni sau părăsesc inexplicabil negocierile ar renunța la asemenea gesturi dăunătoare, poate era altfel cu șansa unui candidat unionist”.

„Mai mult, aceștia încearcă să mă discrediteze că, cică, de ce mă sprijină partide neunioniste. Păi, în loc să ne bucurăm, ca unioniști, că sunt și alte partide care tolerează și ar putea evolua în această direcție, noi să le dăm cu ciocanul în cap? Păi, cine spunea în negocieri de atitudine inclusivistă, și nu exclusivistă, că nu eu…  Sau a fost o pură demagogie?..”, a întrebat ea.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...