[ X ]
Important15 Septembrie 2016 06:00

Au Moldova și Ucraina un viitor comun? Iată cum răspunde un deputat ucrainean!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul ucrainean Pavel Ungurean, Preşedinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, a răspuns şi la întrebarea: Au Moldova și Ucraina un viitor comun?

„Desigur că au. Avem același trecut, 25 de ani în urmă popoarele noastre au devenit independente, guvernele noastre sînt independente. O parte din poporul Ucrainei și Moldovei, care au luptat pentru această independență, au obținut-o şi țările noastre astăzi sînt independente. Avem un viitor comun, evident, în componența familiei europene, un viitor comun în spațiul economic în care ne aflăm astăzi. Avem un circuit al produselor destul de bun, în ultimul timp el s-a micșorat, dar cred că vom putea corecta acest lucru. Cred că avem un drum comun în ceea ce ţine de debarasarea de trecutul comunist. Sîntem într-un dialog permanent cu colegii noștri moldoveni şi încă o dată vreau să-i mulțumesc domnului Ghilețchi, secretarul comisiei parlamentare de politică externă, pentru tot ceea ce avem la moment, pentru poziția comună pe platformele mondiale la Strasbourg, Bruxelles sau Washington. Noi susținem viitorul țărilor noastre şi sînt convins că numai cu ajutorul lui Dumnezeu acest viitor va fi cel mai minunat”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată AICI.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...