Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care aduce la Chișinău, în aceste zile, actori, regizori și trupe de teatru din Republica Moldova, România și Ucraina. Până pe 20 septembrie, publicul va putea urmări 24 de spectacole pe scenele a 12 teatre din capitală, informează TRIBUNA.
Premierul a vorbit despre rolul teatrului în viața unei societăți și despre forța culturii de a crea legături între oameni și de a pune în discuție subiecte importante. Totodată, Vasile Tofan a subliniat că dezvoltarea sectorului cultural poate genera nu doar valoare artistică și socială, ci și oportunități economice pentru țară.
Șeful Executivului a îndemnat publicul să meargă la teatru și să susțină oamenii care contribuie la dezvoltarea vieții culturale. Referindu-se la participarea trupelor din Ucraina, Premierul a remarcat puterea cu care artiștii continuă să joace chiar și în condițiile războiului: „Atât timp cât oamenii merg la teatru, am încrederea că binele va învinge răul, iar cultura va învinge barbaria”.
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești are o istorie de 11 ani, prima ediție fiind organizată în septembrie 2015. Ediția din acest an va culmina, pe 20 septembrie, cu spectacolul „Caligula”, prezentat de Teatrul Național Academic „Ivan Franko” din Kiev. Programul spectacolelor poate fi consultat aici.







