TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 septembrie 2025.
Adresare către APCE
Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, parte a Blocului Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei (BEP), s-a adresat membrilor Misiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de observare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Politiciana a spus că guvernarea recurgea grave derapaje antidemocratice cu scopul de a elimina abuziv din cursa electorală a Partidului Republican „Inima Moldovei”, care era parte a BEP.
Memorandum – în vigoare
A intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind abolirea reciprocă a regimului de vize. În baza Memorandumului, cetățenii Republicii Moldova puteau călători în Emiratele Arabe Unite fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice în decursul a 180 de zile calendaristice.
Briefingul Irinei Vlah
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că toate acţiunile din ultimele zile îndreptate împotriva echipei sale erau strict motivate politic. În cadrul unui briefing de presă, ea a subliniat că erau încercări disperate ale guvernării de a-i reduce la tăcere „prin percheziţii, instrumentarea de dosare, aruncarea în spaţiul public a unor interceptări care nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei”, inducerea în eroare cu bună ştiinţă a opiniei publice”.
Îndemnul Mitropolitului
Mitropolitul Vladimir, în contextul alegerilor parlamentare, a venit cu un apel către plinătatea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Mitropolitul a chemat slujitorii Bisericiii să nu se implice în procese politice și să îndemne enoriașii să-și exercite dreptul la vot în mod liber și conștient, știind că participă la făurirea viitorului țării.
Activităţile Blocului „Alternativa”
Liderii Blocului electoral „Alternativa” s-au întâlnit cu locuitorii sectorului Ciocana al Capitalei, prezentându-le viziunea și soluțiile formațiunii în contextul alegerilor parlamentare. În aceeași zi, Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului, a susținut o conferință de presă la Ungheni, în cadrul căreia a prezentat date privind creșterea datoriei de stat și efectele acesteia asupra economiei și cetățenilor. De asememenea, Blocul a adresat sincere felicitări tuturor lucrătorilor vamali cu ocazia zilei profesionale.
Renato Usatîi – la Şoldăneşti
Renato Usatîi, președintele „Partidului Nostru”, a avut o întânire cu locuitorii orașului Șoldănești, cu care a discutat despre probleme și a prezentat soluțiile formaţiunii pentru dezvoltarea Moldovei.
Anunțul companiei Wizz Air
Compania Wizz Air a anunțat extinderea activității în Republica Moldova și lansarea a 6 curse aeriene noi spre 6 orașe europene – Hamburg, Torino, Frankfurt Hahn, Nisa, Praga și Copenhaga. În plus, două aeronave noi urmau să fie adăugate la baza aeriană din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în urma întrevederii premierului Dorin Recean cu administratorul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău, Sergiu Spoială, și directorul companiei aeriene Wizz Air, József Váradi.
Instruire desfășurată de CEC
30 de judecători și procurori au participat la o nouă sesiune de instruire profesională dedicată examinării și soluționării litigiilor electorale, organizată în perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie 2025. Evenimentul a fost desfășurat de Comisia Electorală Centrală (CEC), în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Oficiul Consiliului Europei la Chișinău.
Decizia Comisiei Europene
Comisia Europeană a acordat Republicii Moldova fonduri suplimentare în valoare de 18,9 milioane de euro prin intermediul Mecanismului pentru reformă și creștere economică, reafirmând sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru procesul de reformă al țării. Totodată, având în vedere progresele semnificative realizate de Republica Moldova în domeniul reformelor, Uniunea Europeană a lansat un apel către mediul de afaceri să investească în Republica Moldova.
Vizita Martei Kos
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. De asemenea, Marta Kos a avut o întrevedere cu premierul Dorin Recean, cu care a discutat despre reforme și despre debursarea a 18,9 milioane de euro de către Comisia Europeană prin intermediul Mecanismului pentru reformă și creștere economică. Ulterior, Marta Kos și Dorin Recean au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2025.
Materialele lui Andrei Năstase
Candidatul independent la funcția de deputat, Andrei Năstase a lansat pliantul și afișul oficial de campanie pentru alegerile parlamentare. Mesajul său central era: „Vocea ta în Parlament”, o promisiune de reprezentare autentică și necondiționată a cetățenilor, dincolo de interesele partidelor.
Proiectul Alianței „Moldovenii”
Noul proiect de lege, al patrulea dintre cele 26 planificate pentru a fi înaintate, a fost prezentat de Alianța „Moldovenii” la Arcul de Triumf. Partidul a propus o reformă administrativă radicală, menită să reducă birocrația, să optimizeze cheltuielile și să accelereze dezvoltarea economică a țării.
Întâlniri cu misiunile de observare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor internaționale care urmau să monitorizeze alegerile parlamentare: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor. Șeful statului a atras atenția misiunilor de observare a alegerilor asupra interferențelor străine menite să submineze procesul democratic din Republica Moldova. Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și conducerea Comisiei Electorale Centrale au avut întrevederi cu delegația Misiunii preelectorale a APCE.
Vizitele lui Igor Dodon
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu colectivul Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1, în cadrul căreia a vorbit despre principalele prevederi ale programului electoral al echipei Blocului Patriotic, punând accent pe proiectele din domeniul sănătății. De asemenea, a vizitat piețele din orașul Hîncești și din satul Cărpineni.
Anunțul MRM
Mișcarea Respect Moldova (MRM) a anunțat că antreprenoarea Angela Gheorghița, recunoscută în top 5 femei de afaceri și președinte al unui grup de companii incluse în top zece afaceri profitabile din țară, s-a alăturat formațiunii.
Verificarea buletinului de vot
Concurenții electorali au mers la Comisia Electorală Centrală, unde au verificat și au semnat pentru confirmarea corectitudinii conținutului buletinului de vot pentru alegerile parlamentare.
Pompierii – la Parlament
În după-amiaza zilei, pompierii IGSU au fost alertați să intervină la clădirea Parlamentului Republicii Moldova, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105, după ce a fost declanșat sistemul de alarmă la incendiu. În interiorul clădirii a fost observat fum. Angajații IGSU au constatat că nu s-a produs o ardere propriu-zisă, ci un scurtcircuit la blocul de alimentare neîntreruptibil al ascensorului, situat la etajul tehnic. Au fost evacuate toate persoanele aflate în interiorul clădirii. Nici o persoană nu a avut de suferit.
Percheziții în nordul țării
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și cei ai BPDS „Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale și procurorilor PCCOCS, au desfășurat peste 40 de percheziții în mai multe localități din nordul țării. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
Acțiune la Judecătoria Cahul
Reprezentanții Partidului Republican „Inima Moldovei” au desfășurat o acțiune în fața Judecătoriei Cahul în sprijinul membrilor reținuți ai partidului. Participanții la protest au cerut judecătorilor să respecte legea și să elibereze colegii reținuți, aflați în arest pentru critica adusă guvernării. Ulterior, conducerea partidului a anunțat că, cei 4 colegi au fost eliberați.
Declarația PRN
Platforma Reîntregirii Naționale (PRN) a venit cu o declarație în care a vorbit despre crearea Blocului Unirea Națiunii și a menţionat că Blocul era „ținta atacurilor constante atât din partea agenturii ruse, cât și a unor „idioți utili” care repetau teza falsă că BUN nu ar avea șanse să treacă pragul electoral”.
Jurnaliști – la Aeroport
La Aeroportul Internațional Chișinău, în dimineața zilei, mai mulți jurnaliști s-au adunat pentru a-l întâmpina la revenirea în țară pe ex-deputatul Constantin Țuțu, care avea bilet de la Atena, Grecia. Fostul deputat nu a venit.
Conferința lui Ilan Șor
Ilan Șor, președinte al Blocului „Victorie”, condamnat în Moldova în dosarul „Frauda bancară”, a apărut din nou în spațiul public – de această dată într-o videoconferință cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Ilan Șor i-a raportat liderului de la Kremlin despre afacerile companiei sale A7. Ulterior, Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, a venit cu o reacție, menționând: „Șor i-a raportat despre acțiunile lui de destabilizare din Moldova, de finanțare a violențelor, a corupției electorale și a rețelei sale criminale”.
sursa: Almanah Politic 2025







