Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la Festivalul național „Sport prin Generații”, desfășurat la Nisporeni – oraș desemnat Capitala Sportului 2026, informează TRIBUNA.
Evenimentul este dedicat sportului, familiei și comunității, reunind copii, tineri, familii, seniori și persoane cu dizabilități, într-un program dedicat promovării sportului, mișcării și unui stil de viață activ. Agenda evenimentului include „Alergarea Generațiilor”, demonstrații ale federațiilor sportive, competiții pentru familii și reprezentanții diasporei, activități interactive și un concert susținut de interpreți autohtoni.
Prezent la eveniment, Prim-ministrul Vasile Tofan a felicitat orașul Nisporeni pentru obținerea titlului de Capitală a Sportului, remarcând rolul important al sportivilor moldoveni în promovarea imaginii Republicii Moldova.
Potrivit șefului Executivului, acest titlu vine, în acest an, cu un buget de 2 milioane de lei, dublu față de anul trecut. „Ambiția noastră este mult mai mare. Până în 2030, ne propunem să deschidem 10 centre sportive multifuncționale în toată țara și 50 de terenuri sportive pe lângă școli bine echipate. Doar astfel putem împinge lucrurile înainte, ca să avem o țară mai sănătoasă”, a spus Premierul Vasile Tofan.
În cadrul ceremoniei oficiale a festivalului a avut loc transmiterea simbolică a Cupei Capitalei Sportului de la orașul Călărași, gazda ediției precedente, către Nisporeni.
Pe parcursul acestui an, orașul Nisporeni găzduiește evenimente sportive de nivel local și național, inclusiv competiții republicane la lupte, o etapă a competiției naționale de motocross, festivaluri și demonstrații sportive, evenimente dedicate sportivilor profesioniști și amatori, programe speciale pentru persoanele în etate, precum și activități adaptate persoanelor cu dizabilități. Aceste inițiative urmăresc încurajarea participării la activități sportive indiferent de vârstă și consolidarea rolului sportului ca element de coeziune în comunitate.







